Opinii

Omul de stat vs. omul-stat

M-am săturat până peste cap de duşmănii, de ură şi de dezbinare. Mulţi confundă dezbaterile haotice, urletele, zbierăturile şi maimuţăreala cu exerciţiul democratic. Asta nu e democraţie, ci doar dileală. Democraţia nu înseamnă că dreptatea este de partea celui care ţipă mai tare, ci de partea celui care ştie mai bine, e mai documentat şi informat, mai raţional. Această democraţie a urletelor i-a scos din vizuina jegoasă pe foştii securiştii de pe vremea comuniştilor şi i-a transformat în populişti. Ba mai mult, unii au ajuns preşedinţi, premieri, directori de servicii secrete, miniştri, primari etc. Populiştii acţionează la temelia unui popor nepregătit, pe alocuri needucat. Dacă populiştii spun “vreţi bere, mici, scărpinat în gaura buricului toată ziua şi privit la tv şi, desigur, fără taxe şi impozite?”, poporul sentimental şi iraţional ar răspunde afirmativ. Chiar un preşedinte a apelat la coarda sentimentalo-iraţională a poporului şi i-a spus că România nu are nevoie de Parlament (culmea, fundamentul democraţiei) şi e bine să revenim la Marea Adunare. Şi aici începe diferenţa dintre omul de stat şi omul-stat…

Într-un articol anterior am vorbit despre conceptul de “om de stat” şi am promis că voi explica la ce anume m-am referit, mai ales că, intuind asta, mulţi vor crede că m-am referit la “omul-stat”, ceea ce e cu totul alt concept. Chiar antonim. Omul-stat acţionează împotriva democraţiei, fiind practic un dictator, iar omul de stat acţionează în favoarea democraţiei, sprijind acţiunile majorităţii. Cert este că, aşa cum v-am spus şi în articolul anterior, naivitatea mea – poate fi şi delir – mă împinge să îmi construiesc în minte standarde, seturi de valori şi doleanţe pe care simt, uneori, nevoia să vi le comunic şi dumneavoastră. Astfel, ce vreau eu?

Vreau un om de stat care să contribuie la mândria țării!

Vreau un om de stat care să aibă viziune și nu programe politice pe durată mandatului!

Vreau un om de stat care să inspire respect și să nu-l ceară prin ordine venite pe linie de partid!

Vreau un om de stat care să nu își “lăcrimeze” propriile emoții dar care să protejeze emoțiile poporului!

Vreau un om de stat care să nu facă alianțe cu poporul ci să-l servească cu cinste și smerenie!

Vreau un om de stat care să nu bată nimănui obrazul ci care să emane, prin toată ființă lui, politețe!

Nu vreau un lider ci un mediator între diversele părți ale societății!

Vreau un om de stat care să nu se certe ci să dojenească!

Vreau un om de stat care să fie respectat în lume căci, nu el va fi respectat, ci Țara!

Vreau un om de stat care nu face din ochi șmecherește la fiecare poanta mai fără perdea!

Vreau un om de stat care să aibă grijă de interesele naționale pe termen lung nu unul care își calculează pașii politici în ritm de manele!

Vreau un om de stat care să mintă pentru Țara lui nu care să mintă în Țara lui!

Vreau un om de stat care să aducă liniște și normalitate nu unul care își pune pe Dihon pe drapelul de luptă!

Vreau un om de stat care nu luptă cu nimeni dar îi sprijină pe toți!

Nu vreau nici dirijori, nici antrenori, nici jucători, nici chibiți, eu vreau un om de stat care să reprezinte echilibrul!

Nu vreau un om de stat cu care să-mi fie rușine!

Vreau un om de stat care nu impune ci sugerează!

Vreau un om de stat care nu are resentimente ci doar sfaturi!

Vreau un om de stat care nu se așează peste Constituție ci o ține alături!

Vreau un om de stat căruia i se strânge mână la marile cancelarii nu pe unul care se pupa cu toți neobrăzații!

Vreau un om de stat care știe când să vorbească nu pe unul care vorbește chiar și când nu știe!

Vreau un om de stat care să respecte un sistem de valori și nu să caute modalități de departajare a lor!

Vreau un om de stat care să rămână în memoria poporului nu să fie un om memorabil!

Vreau un om de stat care să conștientizeze constrângerile proprii dar să respecte libertățile poporului!

Vreau un om de stat care şă nu aibă naşi în suflet, ci singura lui familie să Ţara!

Vreau un om de stat care să știe să asculte nu care să știe să dicteze!

Vreau un om de stat care să să aibă că virtute răbdarea nu răzbunarea!

Vreau un om de stat care să închege societatea și nu să o dezbine!

Vreau un om de stat care să bată doar cu privirea!

Vreau un om de stat dedicat profund intereselor fundamentale ale Țării nu împărțirii ei în grupuri care-i plac și care nu-i plac!

Vreau un om de stat care să nu fie un vechil ci un umil servitor al celor care l-au ales!

Iar acel om de stat ştie, apriori, că un lider nu este acea persoană care are cei mai mulţi adepţi şi subalterni, ci acea persoană care construieşti la rândul său cei mai mulţi lideri.

Despre Autor:

Lasă un comentariu