I-am auzit pe unii contestatari ai … contestatarilor proiectului Ro;ia Montană că aceştia din urmă acţionează la acest subiect precum în cazul reflexului pavlovian. Cum reapare în discuţie subiectul prin mass-media, cum i-a apucat să protesteze. Şi cum aţi vrea altfel, dragi contestatari ai contestararilor? Suporterii echipelor de fotbal îi apucă damblaua între două meciuri sau în ziua meciului? Ce rost ar fi avut protestele dacă subiectul era mort din punct de vedere mediatic, dar mai ales guvernamental sau parlamentar? Sigur că protestele încep atunci când acest proiect urmează să fie supus dezbaterii şi votului în Parlament… căci începe meciul.
Dincolo de aceste aspecte, opinia mea despre această exploatare este una cât se poate de simplă (nu simplistă, dar simplă): dacă am fi vorbit de acest proiect într-o altă ţara, alta decât România, desigur că proiectul era de bun augur atât pentru stat, cât mai ales pentru naţiune. Dar vorbim de România… ţara în care rafinării + petrolul subteran au fost înstrăinate pe nimic, ţara în care banul nu e nici de stânga şi nici de dreapta, ţara în care cele mai mari averi au fost făcute în cârdăşie cu statul. Când vine vorba de România, sigur… sunt împotriva exploatării miniere din două considerente:
1.economice – banii vor fi furaţi, aşadar acest compromis – mulţi bani vs. mediul înconjurător – nu poate fi unul benefic.
2.ecologice – mediul va fi compromis fără şansă de redresare în următoarele milenii şi banii vor fi evaporaţi. Vorba noastră populară: Şi bătuţi, şi cu banii luaţi!
În concluzie, it’s a lose-lose situation şi, vorba lui Gică Hagi: “Să fie bine, ca să nu fie rău!”