Să stăm sau să nu stăm în aceeași sală de clasă timp de 4 ani? Aceasta este întrebarea mea la început de an școlar, când motive nefaste pentru niște boboci de clasa I i-a exilat la ultimul etaj al școlii. Ni se șoptește prietenește că e cazul să ne împăcăm cu ideea, deoarece acolo vom rămâne toți cei patru ani de ciclu primar.
Evident, adevărul are două fețe: pe de-o parte investiția părinților din clasele de la etajul inferior, care nu pot fi strămutați în altă încăpere, deoarece au montat o „plasmă”, aer condiționat sau proiector digital. Deci, se presupune că urmăm o lege nescrisă a dreptului celui care plătește.
Pe de altă parte, suntem noi, bobocii, pentru care va urma calvarul a două etaje de trepte până la spațiul de pauză. Și un munte de urcat cu un ghiozdan mai greu de 2,5 kg, cât spune Ministerul Sănătății că ar fi maxim recomandat. Plus toaletele, eterna poezie din spațiile publice. Sunt convinsă că pipi-ul va fi greu de ținut timp de două etaje coborâre. Trauma de a face-n pantaloni, stigma socială și problemele medicale care își au sursa aici.
Prin urmare, noi, părinții exilați, am simțit că ar fi totuși posibil să găsim înțelegere și am solicitat o înterevedere cu directoarea școlii. De aici începe circul. Deranj, insulte, orgolii, frustrări, furii și lupte inutile. Pentru că, studiind temeiurile legale, atâtea câte există, am constatat că dreptatea pare a fi la noi.
Părinți în spatele cărora se ascund învățătoarele cu pretext de „au investit, nu vor să se mute”, știți ce spune legea? Că sponsorizarea nu dă drepturi în plus. Sponsorizarea se face oficial, cu acte în care se precizează destinația și dreptul de folosință al bunului. Altfel, se numește șpaga și este un caz pentru DNA.
Ni s-a spus de către directoare că „atunci când am vrut la Școala 29, nu am avut pretenții de sală”. Și, din partea unei alte învățătoare că „să ne educăm copiii în așa fel încât să nu avem cereri speciale”. Ca să traduc puțin, ni s-a făcut un favor că existăm în acea școala! Ok, haideți să mai aduc o informație: cine realizează prestigiul școlii, dacă nu rezultatele elevilor? Știți despre ce clasă vorbesc? Despre singura grupă pregătitoare din generația ei și singura clasă din ciclul primar al școlii care a obținut 27 rezultate evidențiate la concursul Gazeta Matematică Junior, din care 7 copii cu punctaj maxim.
Întrebarea mea este: Școala 29, cu actuala conducere, ce pune mai sus pe scala de valori, rezultatele acestor copii sau plasmele din sălile de clasă? Răspunsul e clar până în acest moment. Banul, Măria sa. Nejustificat. Ca fostă elevă a școlii, refuz să văd nivelul arogant și frustrările actualei trupe de învățătoare, din care, în mod evident, o exclud pe singura doamnă dintre ele, cea a clasei noastre. Refuz să cred că generația actuală de dascăli își rezolvă interacțiunile cu abordări care-pe-care și cu forța glasului ascuțit. Pentru mine, Școala 29 reprezintă „acasă” – locul care în care mi-am construit încrederea în mine, în care am cunoscut dascăli adevărați. Și voi căuta dreptatea în ordinea organizațională legală, pentru că, dacă ne prefacem în continuare că nu vedem elefantul roz din cameră, ne vom construi singuri propriul infern al lui „nu se poate”.