Dezacordul de idei ori așa-zisa ‘ofensă’ adusă unor dogme religioase nu poate legitima nicicum violența. Valorile democratice, modernitatea, drepturile și libertățile fundamentale reprezintă temelia unei societăți deschise care exclude recursul la acte de barbarie și terorism. Or, într-o lume liberă este recunoscut dreptul de a emite opinii critice și chiar de a persifla orice. De altfel, nu se poate clădi o lume liberă fără libertatea de exprimare și fără libertatea presei.

Ofensați de critică s-ar putea simți toți cei care dețin o formă de putere, fie că e vorba de politicieni, fie că este vorba de lideri religioși. Astfel că a reprima dreptul de a critica și a suprima până și satira înseamnă a anula toate valorile pe care de întemeiază democrația modernă. Iar fiecare jurnalist care își pierde viața atunci când își desfășoară activitatea este un adevărat erou al democrației.

Nu este vorba acum de o luptă între religii (creștină și musulmană) și nici nu trebuie blamat islamul pentru atentatul din redacția publicației Charlie Hebdo de la Paris, ci asistăm la o confruntare între societatea deschisă, democrația laică și lumea liberă pe de o parte și fundamentalismul religios și fanatismului care generează terorismul și ororile cumplite produse de promotorii unor diverse forme de totalitarism și a unor organizații precum Al Qaeda și ISIS, pe de altă parte.

Eforturile serviciilor de securitate și ale poliției sunt importante și o serie de atentate ar fi fost dejucate recent. Aceia care au plănuit și executat crimele barbare de astăzi trebuie să fie prinși și aduși în fața justiției. Cheia principală de abordare a unor astfel de acte teroriste nu este însă cea de securitate. Nu se va rezolva pe fond niciodată această problemă doar printr-o eventuală întărire a măsurilor de securitate întrucât acestea vor privi doar efectele violente ale fundamentalismului religios.

Problema reală, care este una de lungă durată, ține de modul în care va fi gestionată de către umanitate problema îndoctrinării religioase și a fanatismului, indiferent de dogma în numele căreia se recurge la acte abominabile. Europa a avut nevoie de secole de Renaștere și Iluminism pentru a înfrânge teocrația și fundamentalismul religios asumat, în trecut, chiar la nivel de politică de stat. A persecuta, a ucide, a recurge la violență în numele religiei îi revoltă astăzi și pe cei mai mulți dintre credincioși. Dar pentru a se ajunge la lumea liberă de acum, generații întregi de oameni care au prețuit gândirea liberă au trebuit să își asume riscuri și să lupte pentru ea.

Enciclopediștii francezi, spre exemplu, pe parcursul secolului al XVIII-lea au fost supuși persecuțiilor unui regim cu alură teocratică și au fost nevoiți uneori să își publice operele în afara țării lor. Dar efectele sacrificiului lor s-au simțit ulterior pe plan mondial, democrațiile moderne fiind unele în care biserica este separată de stat. Bisericile occidentale, confruntate cu criticile și persiflările filosofilor, după o primă reacție violentă de reprimare a gândirii libere, au devenit treptat mult mai tolerante și au acceptat atât diversitatea religioasă cât și laicitatea statului. Dar acest proces de schimbare s-a întins pe parcursul unor generații.

Ecourile confruntărilor dintre democrația laică și biserică în lumea occidentală au ajuns în estul Europei doar ca o adiere. Biserica ortodoxă răsăriteană nu a avut de înfruntat o critică masivă din partea unei intelectualități care să susțină manifest și consecvent laicitatea pentru că o intelectualitate de acest fel nu prea a existat. Astfel că legăturile dintre biserică și state au rămas relativ puternice până astăzi în țările cu biserici ortodoxe mari. Reformele lui Cuza, spre exemplu, care au modernizat România prin secularizarea averilor mănăstirești, au reprezentat un episod mai degrabă singular. Iar opresiunea la care au fost supuse țările din este în perioada dictaturilor comuniste a generat complicități suplimentare între biserică și stat, după căderea acelor regimuri Biserica Ortodoxă obținând privilegii și o susținere financiară de proporții uriașe din partea politicienilor care nu au fost în măsură să construiască democrații solide dar care au folosit din plin populismul religios în campaniile electorale.

Probabil că elementul cu cele mai grave efecte asupra societății a fost îndoctrinarea religioasă a copiilor în școlile publice din ultimii 25 de ani. A modela pe tiparul unei dogme mințile vulnerabile ale copiilor poate însemna transformarea unora dintre ei în persoane obediente, lipsite de spirit critic și ușor de manipulat. De asemenea, a îndoctrina și fanatiza pe cineva de mic reprezintă o bază pentru a-l utiliza, în numele unui ‘Adevăr Absolut’, împotriva unei ținte care contestă în vreun fel acel ‘Adevăr Absolut’. Din fericire, nu suntem într-un context în care, în România, să se recurgă la atentate teroriste în numele religiei. Dar există o agresivitate vizibilă uneori chiar la înalți prelați, dar mai ales pe internet care se revendică de la o pretinsă apărare a ortodoxiei, însă nu cu un discurs blând și luminos, ci prin imprecații, anatemizări și chiar amenințări voalate ori directe.

Gândindu-ne la cum sunt formați în concepția lor despre lume și viață acei tineri care ajung să comită fapte abominabile în numele religiei este de presupus că au fost supuși unei forme de îndoctrinare și, probabil în cazul celor mai mulți, dacă nu a tuturor, semnițele au fost sădite la vârste fragede. Există astăzi încă regimuri teocratice și mișcări fundamentaliste care urăsc libertățile lumii democratice și care au ca scop distrugerea valorilor societății deschise. O mișcare intelectuală de tip iluminist se află deocamdată în zorii ei în sânul culturii islamice. Cazurile scriitorului Salman Rushdie condamnat la moarte de Ayatolahul iranian Khomeini și cel al laureatei premiului Nobel pentru Pace în 2014, Malala Yousafzai, împușcată de talibani pentru că apără dreptul la educație pentru femei, pot fi comparați într-o anumită măsură, ca influență, cu figurile care au adus modernitatea și laicitatea într-o Europă dominată, acum trei-patru secole, de către biserică. Dar absența momentană a unei mișcări intelectualiste puternice care să ducă rapid la laicizarea lumii musulmane este compensată de influențele uriașe ale democrațiilor seculare din Europa și America. Informația, libera circulație a ideilor, interacțiunile culturale și economice între lumi cu background istoric și de tradiții diferit, internetul și rețelele sociale vor contribui, sper, substanțial la subminarea oricăror forme de totalitarism și fundamentalism. Iar schimbările vin… Salut reacțiile comunităților religioase de condamnare unanimă a acestui atentat!

Am auzit, fără a fi însă prea surprins, câteva voci care, la diverse posturi tv, încercau să mute responsabilitatea asupra măcelului de astăzi dinspre teroriști către jurnaliștii de la publicația Charlie Hebdo. Pseudo-argumentul acestor voci este: “jurnaliștii l-au blasfemiat pe profetul Mohamed ori pe însuși Allah și astfel i-au provocat pe musulmani iar aceștia au reacționat pentru a apăra prestigiul religiei lor și pe Dumnezeu însuși”. O asemenea abordare legitimează, practic, crima și suprimarea libertății de exprimare în numele religiei ori a apărării unei dogme. Dintr-o astfel de optică s-a acționat cu prilejul fiecărui rug aprins pentru a elimina ‘ereziile’. Orice fundamentalist poate pretexta că se simte ‘ofensat’ de o opinie contrară sau de o critică la adresa credinței lui și să răspundă nu printr-un contraargument, ci printr-un act de violență.

Acestor răbufniri de violență și germenilor fanatismului pe care îi cultivă îndoctrinarea religioasă le va trebui răspuns prin reafirmarea și întărirea valorilor libertății și democrației. Prin și mai multe accente puse pe toleranță, dialog, libertate de gândire, libertate de exprimare. Prin și mai multe eforturi de a asigura caracterul laic al statului și a libertății de gândire, de conștiință și de religie a tuturor cetățenilor, indiferent de credința acestora ori de faptul că nu au o credință.