A trecut și Ziua Limbii Române. Am observat, fără uimire, că momentul n-a fost deloc celebrat de instituțiile statului. Cum Parlamentul era în vacanță, oamenii cu “foncție” politică s-au bucurat și ei de ultimele zile de plajă sau concediu, că, deh, tare istoviți au ieșit din marele nimic legislativ pe care l-au produs în 2014. Apoi, avea oare vreun rost să-și aducă aminte de limba pe care mai mult o stâlcesc decât o vorbesc? Avea sens să rememoreze puținele cuvinte românești din propriul vocabular care, pe lângă înjurături, abundă de sinonime ale termenilor de gheșeft, bani, furt, țeapă, minciună? Iar dacă le spui că “limba noastră-i o comoară”, primul gând este cum să pună mâna pe ea.
Chiar dacă ne-am fi aflat în plină sesiune, cum limba română e mai tot timpul în vacanță prin Parlament, cred că e mai bine că ziua a trecut pe blat. Altfel, ne-am fi trezit cu vreo depunere de coroane de flori la mormântul limbii naționale.
Apoi Ministerul Educației, care se luptă din răsputeri să-i alfabetizeze pe dătătorii de BAC, oare cum putea să-și amintească de limba română când însuși ministrul își amintește cu sincope de vorbirea ei corectă? Și dacă ai un ministru certat cu gramatica, atunci tu, elev, cum să nu te întrebi de ce trebuie “să ști să vorb3shti și să scri corekt româneshte mai ales k nush dk mai vorbesht3 shi skrie cnv corekt și dc tokmai u eshti obligat să vorb3hsti shi să scri normal” (în traducere, “să știi să vorbești și să scrii corect românește mai ales că nu știi dacă mai vorbește și scrie cineva corect și de ce tocmai tu ești obligat să vorbești și să scrii normal”).
Candidații la prezidențiale au tăcut și ei mâlc.
În cazul lui Johannis, pot să înțeleg, limba română încă mai are taine pentru el. Dar, dacă tot are taine, poate ar fi mai bine ca înainte de a fi președintele României, să învețe limba română. Ar fi un prim semn de respect pentru românii care vor merge la vot și un mare atu să arăți tuturor cum un neamț vorbește limba română mai bine decât un român.
În privința lui Ponta, prezidențiabilul PSD ne-a arătat cum este să fii mândru că ești român dar să nu dai doi bani pe ziua limbii, care este sinonimă cu românismul. Deci, Ponta ne-a arătat ce înseamnă să fii român, de conjunctură electorală. În rest, să fii orice îți pică bine, dar numai rus sau chinez.
Ceilalți candidați au fost mai preocupați de strângerea de semnături (sau de salamuri) decât de simbolurile naționale. Păcat. Poate dacă ar fi marcat cumva momentul, ar fi strâns semnături în plus.
Așa, tuturor candidaților, pentru că au ignorat Ziua Limbii Române, ar trebui să li se taie, din oficiu, alegeți voi numărul semnăturilor deja primite.
Eu vreau de la președintele meu, pe lângă să vorbească și să scrie corect românește, să își aducă aminte și să cinstească, așa cum se cuvine, simbolurile naționale.
Da, limba este un simbol național, sinonimă cu poporul român, cu România.
Uităm de ea, uităm de noi.
Dacă aș fi candidat la președinția României, de-aici aș pleca: respectul pentru limba națională (eu aș legaliza un test de limba română, gramatică și puțină literatură, de pildă o poezie la alegere, tuturor celor care vor să candideze de la consilier local, până la președinte; cine îl pică, adio candidatură), drapelul României (și atât) arborat obligatoriu și nu opțional, pământul românesc să fie al românilor și nu al străinilor, iar ciuntirea imnului să fie infracțiune penală.
Înaintașii noștri nu s-au jertfit pentru foarte multe. Au vărsat sângele lor pentru o Românie unită nu numai în pământ și între granițele Daciei Mari, ci și între oameni, pentru dreptul de a vorbi o singură limbă, limba românească pe pământ românesc, pentru a nu ne înclina decât în fața drapelului tricolor, și pentru a cânta, toți, dintr-un cuget și o simțire “Deșteaptă-te române”.
Ei chiar s-au jertfit pentru simboluri. Astăzi simbolurile sunt jertfite.