Opinii

Secularizarea și conștiința de sine

Mă uit la acest grafic și, sincer, mă cam amuz. Mă uit cum aruncă în derizoriu teoria devenită slogan a seculariștilor potrivit căreia un grad mare de secularizare echivalează în mod necesar cu un grad mare de democrație și de libertate, mai pe scurt de conștiință de sine și de afirmare a sinelui în societate, cu toleranță și cu condiții de viață mai bune.

inglehart_values_map2.svg

Păi, să vedem!

1. Suedia pare să confirme spusele lor. Este extrem de secularizată și foarte democratică (dacă prin democrație înțelegem „self expression values”). Dar…

2.Japonia este mai secularizată decât Suedia, dar mai puțin democratică decât Puerto Rico, aflată în zona de tradiționalism maxim.

3. Rusia este cam la fel de secularizată ca Islanda (exact, țărișoara aia afișată viral ca fiind model de secularism și democrație), dar, hei, stă cam prost la capitolul self expression values. Mai mult, Rusia dă lecții de secularizare unor țări precum Australia, UK, Noua Zeelandă, Canada, Irlanda și, cu voia dvs, SUA! Ceea ce nu împiedică deloc țările respective să manifeste mult mai temeinic self expression values decât Rusia. Ooops!

4. Toată America Latină este cât se poate de tradiționalistă, dar stă în același plan cu țările catolice europene la capitolul valorilor individualității și ale exprimării de sine. Cehia cea seculară nu le întrece.

5. Franța e mult mai puțin secularizată decât ne imaginam noi. (asta așa, ca de chestie!)

6. Considerând situația politică și economică a unor țări precum Macedonia, Bulgaria, Republica Moldova sau Belarus (practic, o dictatură), unde avem o secularizare mai mare, dar, iată, chiar și o poziție mai bună pe scala self expression values, vedem că aceste valori nu se suprapun cu sistemul democratic ca atare – sau atunci acceptăm că-n Belarus e mai multă democrație decât în România.

7. Puterea economică și secularizarea (cazul Japoniei) nu se suprapun în mod necesar cu valorile de tip self expression. Iar dacă se întâmplă în cazul Suediei asta ne arată că motivele sunt altele, nicidecum secularizarea.

În concluzie: seculariștii NU au argumente pe baza cărora să impună ideea că un grad mare de secularism echivalează în mod obligatoriu cu valorile care să încurajeze conștiința de sine și afirmarea sinelui în societate, ba chiar foarte dimpotrivă, se pare că cele două chestiuni nu sunt în legătură necesară.

Prin urmare, nu e nicidecum obligatoriu să ne secularizăm în mod rapid, ci să dezvoltăm acele self expression values. Care, după cum se vede, nu sunt atât de reprimate de valorile tradiționaliste, nici atât de încurajate de secularism, după cum țipă unii cu venele umflate și cu certitudinile la ei.

Despre Autor:

Lasă un comentariu