România a ajuns un câmp de simulare, un câmp de încercare, un câmp experimental, un … labirint. Dacă reuşim să ne ridicăm deasupra sentimentelor iraţionale, vedem labirintul plin de hamsteri, şoareci, şobolani şi chiar şerpi. Da, ştiu, este o imagine sinistră, o imagine usturătoare, dar adevărată.
Pe mulţi oameni de seamă ai societăţii româneşti i-am auzit spunând, plini de emfază, următoarele: “Caragiale a fost un geniu, retrăim epoca lui”. Eu văd dincolo de ironia subtilă dar totuşi drăgălaşă a maestrului Caragiale. Mult dincolo. Spectacolul “Încă o zi în România” nu mă amuză, nu mă distrează. Absolut deloc. Mă îngreţoşează, mă înspăimântă, mă revoltă până în străfundul celulelor. Simt că acel Caragiale s-a transformat într-un cinic masochist, cu chipul acoperit de cicatrici şi hohote macabre, aidoma geniilor nebune.

Trăim, fără doar şi poate, în cea mai neagră perioadă a societăţii noastre, atât din punct de vedere intelectual, dar mai ales din punct de vedere moral. Societatea noastră a decăzut atât de rău, încât cu greu te poţi uita la ea, iar spectacolul pe care-l întreprinde este de un grotesc inimaginabil.

Cu toţii cred că aţi fost pocniţi peste ochi, în aceste zile, de tot felul de culori care clipocesc pe ecranele televizoarelor. Prompteristele şi “gurnaliştii” erau prezentatorii scenelor oribile de după bacalaureat: încrengături mafiote între elevi, profesori, directori de licee, şpăgi, contestaţii care au mărit notele unora cu până la 4 puncte – pe de o parte, iar de cealaltă parte, procurori şi polițiști cu nas de clovni care se „împiedicau” ca în filmele cu Stan şi Bran. Toţi actorii implicaţi în “film” îşi jucau rolul atât, dar atât de prost, încât ţi se făcea milă de ei şi de regizor. Dacă rămâneai în labirint, te indignai, ţineai ba cu elevii, ba cu profesorii, ba cu procurorii, ba cu … indignaţii de la TV. Unii dintre noi, printre care mă pot număra şi eu (Slavă Domnului), au forţa şi inspiraţia de a se ridica deasupra labirintului şi să privească grotescul în toată splendoarea lui. E o imagine splendid … de urâtă, dar măcar te lasă fără sentimente, fără o trăire frenetică şi lipsită de raţiune. De aici de sus, în puţinele momente când am privilegiul să fiu – sau cel puţin am impresia că sunt -, totul pare atât de clar, încât ţi se face milă şi scârbă în acelaşi timp. Aţi trăit vreodata acest sentiment? Cu siguranta. Eu de multe ori. Şi să vă spun acum ce gânduri îmi creează aceste stări de spirit? Sunt două. Unul mai vizibil şi celălalt mai discret.

În primul rând, este strigătoare la cer buluceala tuturor într-un singur liceu; liceul “ţap ispăşitor” pe care toată lumea îl strigă “Dimitrie Bolintineanu” (săracul nostru poet, cred că se zvârcoleşte în mormând cât i-am pângărit numele). Haideţi să ne mai ridicăm încă o dată deasupra labirintului. Ce vedem? Un hamster şi un şoarece încolţiţi de toată lumea: de iguane, de şerpi veninoşi sau neveninoşi, chiar şi de şobolani. În tot acest timp, ce se întâmplă în labirint? Sute de mii de alţi hamsteri şi şoareci fug râzând de cele două animale prinse cu caşcavalul în lăbuţe. Astfel, sutele de şerpi mânăncă un gram de şoaricel, iar restul şoarecilor şi şobolanilor îşi triplează greutatea.

Ieşind puţin din lumea fabulei, haideţi să vă spun ce mă mâhneşte cel mai şi cel mai mult. În timpul în care noi vorbim, alţii râd, alţii plâng şi alţii se indignează zgomotos, ştiţi ce se mai petrece discret pe scena învăţământului din România? Se dau examenele de licenţă în universităţile româneşti. Pentru “biata” licenţă de ce nu vedem frenezie şi isterie? De ce nu vedem şobolani, iguane şi şerpi călare pe şoriceii cu caşcaval la bot? Că până la urmă licenţele sunt mult mai importante decât examenele de bacalaureat. Mult mai importante şi cu impact mult mai profund asupra calităţii societăţii noastre. Dacă unii sunt ticăloşi, lacomi şi împuţiţi, alţii pot ajunge licentiaţi în ştiinţe juridice şi administrative, construcţii, medicină, farmacie, psihologie, stiinte economice etc. doar ca au mânjit la bot cu caşcaval membrii comisiei de examinare. Imaginaţi-vă un medic cu o licenţă platită, imaginaţi-vă un inginer cu o licenţă falsă. Doar imaginaţi-vă. Ce vedeţi? Eu văd mult sânge şi multe cadavre. Acolo de ce nu îşi îndreaptă nimeni ochii? Asta poate pentru că şi serpii au fost odinioară mici şoricei care mânjeau la bot guzganii… şi uite ce şerpi au ajuns… veninoşi!