Sunt mâhnit !
La români predomină spiritul de turmă; foarte rar se reacționează în fața umilințelor la care ne supun cei care ne conduc. La Constanța, apa este cea mai scumpă din țară, gigacaloria este, de asemenea, în top. Primarul dansează, circhează, nu-i pasă. Prefectul nu are adresă de mail, avocatul poporului, idem. Cei de la protecția consumatorului nu s-au întrebat de ce la Constanța sunt utilitățile așa scumpe, nicidecum să facă o analiză.
Am hotărât în asociația de locatari să ne debranșăm de la RADET… ce să vezi: cererea de debranșare trebuie musai să o cumperi de la ei, costă zece lei (o coala A4). Taxa de verificare a dosarului ( la care răspunsul vine peste 30 de zile eventual după ce se umple instalația cu apă și NU SE MAI POATE), este de 160 lei. Asta nu ar fi nimic față de câte acte trebuie, unele legalizate, și câte semnături. Eu am cam sesizat de ce este gigacaloria așa scumpă, cu ocazia depunerii dosarului de debranșare la RADET: un sediu impunător, zeci de mașini cu număr de RADET, marmură multă, camere de luat vederi, 5 (cinci) directori, etc, etc.
Cu buna voința dumneavoastră, adresez o scrisoare prefectului și avocatului teritorial al poporului, care nu au adresă de mail, probabil pentru ca să fie mai puțin deranjați.
Domnilor,
Față de faptul că în Constanța costurile de întreținere (căldura + apa caldă) fac ca pentru mulți constănțeni achitarea datoriilor față de RADET, să devină imposibilă, este normal să ne decuplăm de la sistemul centralizat.
Condițiile și formalitățile cerute de RADET (un prestator de servicii), sunt mai mult decât aberante, chiar imposibil de îndeplinit. Vă rugăm să analizați formularul (obligatoriu cumpărat de la RADET ?) impus, condițiile impuse, pe care personal le consider umilințe și să vă spuneți părerea, dar mai ales să dispuneți măsuri. Consider că trebuie depășită mentalitatea mai mult decât comunistă, prin care cetățeanul este la cheremul unui prestator de servicii sau unei administrații care nu lucreaza în interesul cetățeanului.
Domnule avocat al poporului și domnule prefect, vi se pare normal să nu aveți adresa de mail? Mie nu .




