Am admirat mereu, de la distanță, sfânta naivitate a celor care-și imaginează că lumea este alcătuită binar. Viața în acest sistem pare minunată. Certitudinile sunt solide, dușmanii sunt identificați, binele și răul au, de cele mai multe ori, identitate personală.

Sistemul binar este cel mai eficient motor al indignării. Atunci când știi precis lucruri, te poți exprima clar în privința lor. Judecata morală este exuberantă. Entuziasmul condamnării sau, dimpotrivă, al adulării, este maxim viguros.

Adepții sistemului binar sunt încolonați întotdeauna în spatele unui om sau al unei cauze. Ei alcătuiesc trena cometei, ei reprezintă corul, isonul, ecoul. Fără ei lumea și-ar pierde conturul moral și s-ar prăbuși în derizoriu.

Ei sunt bisturiul aproape conștient din mâna precisă a Salvatorului.

Cu ajutorul lor putregaiul este identificat și retezat fără ezitare. Nu există oboseală, nu există rezervă, nu există nuanță. Există doar claritate și instinct moral, unul care identifică fără greș binele și răul.

Senzația că realitatea este fluidă le provoacă acestor oameni greață și vărsături retorice. Ei au nevoie de baze solide, de terra firma. Nuanțele îi fac să se simtă trădați.

Exprimi o îndoială? Ești, de bună seamă, vândut/ cumpărat!

Ai o dilemă? Ți-ai pierdut busola!

Întrebi? Nu ești de-ai noștri!

Nu a trecut mult de la prima reprezentație a Rinocerilor lui E. Ionesco.

De fapt, dacă mă gândesc bine, reprezentația nici nu s-a sfârșit vreodată.

( credit foto: Sorin Radu)