Nu mai înțeleg nimic. Jesse Eisenberg este un actor excepțional și pare un băiat deștept. Mai mult de atât, dacă nu știați, a lansat de curând prima lui carte (Bream Gives Me Hiccups) și, din când în când mai publică scurte povestiri în NewYorker. Kirsten Stewart și-a dovedit talentul actoricesc devenind prima actriță de origine americană care după mai bine 30 de ani a primit premiul César, echivalentul Oscarului francez, pentru rolul din filmul independent Clouds of Sils Maria.
După o vară plină ochi de continuări și povești de origine, blockbustere cu sau fără super eroi și restartări de francize, unele dintre ele surprinzător de proaspete și sățioase, aterizează neanunțat, la locul și momentul total nepotrivit, American Ultra. Jesse este rezultatul unui experiment CIA eșuat, cu mintea ștearsă, izolat undeva într-un orășel fantomă împreuna cu gagica lui, Kirsten. Dintr-un motiv foarte neclar, înainte să fie eliminat, fosta lui șefă îl resetează înapoi în mașinăria de ucis în care a fost sculptat. De aici încolo haos total. Pe toate planurile.
American Ultra este ceea ce aș numi mediu-metraj cu mediu-buget, cu un accent ascuțit pe explozii și sânge. Ar fi putut fi lejer scurtat cu 45 de minute și cred că ar fi fost mai bun așa. American Ultra are un scenariu înfășurat pe scheletul “kissy kissy, bang bang, BOOM”, mai degrabă scris pe telefon de niște indivizi prea fumați și prea sparți să se dea jos din canapea să ia un pix și o foaie de hârtie. Problema e că nu s-au trezit din acel „hai să fim high” ca să își dea seama că filmul lor nu este prea amuzant. Spre deloc! Nu este nimic mai mult decât o miștocăreala abjectă, și aia deloc inspirată, ba chiar deghizată de un make-up excesiv menit să ascundă multe neajunsuri și stângăcia celor 1000 de case de producție care au asamblat defectuos această „stoner comedy”.
Jesse și Kirsten au mai jucat impreună în Adventureland, deci chimia este intactă și la fel de colorată, dar nu prea face doi bani când restul filmului este împotriva lor. Nu prea pot să înțeleg ce caută Jesse și Kirsten impreună aici și care este scopul acestui film? Jesse și Kirsten nu sunt Brad și Angelina în Mr. & Mrs. Smith. Chiar și restul actorilor sunt disperat de falși și rătăciți în toată povestea asta fără noimă, care nici măcar absurdă nu reușește să fie. Producătorii au încercat futil și inutil să ofere mici plăceri frivole, clonând o masticație de ADN al unor filme precum Jason Bourne și Pineapple Express.
Jesse urmează să apară în Batman Vs. Superman: Dawn of Justice și, din nou împreună cu Kirsten Stewart, în noul film al lui Woody Allen, așa că întrebarea mea este cam la mintea cocoșului: de ce ar alege să facă un asemenea film ? Răspunsul mi-l ofer singur, cumva ramificat. Ori e nevoia de bani pentru realizarea unor proiecte personale ori e vina „costumelor”, producătorii care i-au forțat, cel puțin pe Jesse, să apară într-un rol de badass, care să îl pună în lumina reflectoarelor, având în vedere că urmează să-l joace pe maleficul Lex Luthor. Cam astea sunt „dedesubturile” de la Hollywood, cam așa funcționează uneori lucrurile. Din păcate American Ultra nu funcționează la nici un nivel. Am râs la câteva glume, dar cam atât. Mă opresc aici pentru că realmente nu mai am nimic de adăugat. Nici n-aș avea cu ce. Deși aș putea să vă îndrum să citiți una dintre poveștile lui Jesse Eisenberg. Măcar atat… A Short Story Written With Thought-to-Text Technology.
(http://www.newyorker.com/humor/daily-shouts/a-short-story-written-with-thought-to-text-technology).
