Nu știu altele cum sunt, dar eu, când mă gândesc la momentele la care puteam să pășesc pe trotuarele Constanței, încălțată în pantofi Romarta fără a risca să-mi rup tocurile, bașca gleznele, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Drept este că pe atunci aveam cu vreo… ani mai puțin, dar la fel de adevărată este și multitudinea de doamne și domnișoare ce calcă, zilnic, cu și chiar fără tocuri, pe vreun trotuar sau altul din urbea nostră, pompos denumită municipiu reședință de județ dintr-o țară europeană. Pentru ele, dar și pentru mine, cea care nu a renunțat la pantofii cu toc nici la această vârstă, propun, cui o avea urechi și binevoință să asculte, instituirea unor premii. De curaj! De foaaarte mult curaj…
Premiul trei poate fi acordat reprezentantelor sexului frumos și pe tocuri ce reușesc să nu-și zgârie pantofii (botinele, ghetele, cizmele și chiar sandalele), atunci când ale lor încălțări dau bot în bot cu obiectele contondente ce se odihnesc, nederanjate de nimeni, pe trotuare. De la pietricele la pietroaie și bolovani, plus bucăți de borduri, ca să nu punem la socoteală te miri ce resturi ale lucrărilor executate de te miri ce regie sau societate de utilități publice. În această categorie intră și mormanele de zăpadă ce împietresc pe aceleași trotuare, până la venirea primăverii, moment la care se transformă într-o mocirleală ce se depune tot pe ale noastre încălțări.

Cel de-al doilea premiu ar trebui acordat doamnelor și domnișoarelor ce ajung la performanța de a parcurge o distanță, în linie dreaptă, pe un trotuar din Constanța. Distanța va fi stabilită de reprezentanții administrației publice locale. Nu de altceva, dar poate ei vor reuși să găsescă ceva mai mult de 100 de metri pe care să nu se găsească vreo groapă, vreo denivelare sau vreun șanț uitat acolo de te miri ce regie sau societate de utilități publice, obligând astfel purtătoarele de tocuri să facă volte și alte acrobații pentru a ajunge dintr-un punct fix în altul. Sunt convinsă că și reprezentanții administrației publice locale știu geometrie, deci au habar că drumul cel mai scurt dintre două puncte este linia dreaptă, dar nu am certitudinea că, exceptând oarece zone ce dau bine la imagine, vor reuși să găsească pârdalnica distanță în orice cartier constănțean. Am speranța, însă, că vor căuta cu multă abnegație, fie și pentru că și ei își doresc ca ale lor soții să ajungă mai repejor acasă de la piață.

În fine, premiul întâi – cu aferenta coroniță – este obligatoriu să fie atribuit femeilor care parcurg pe tocuri, zilnic, proba de… 400 metri garduri. Păi, numai bine antrenate în acest sens au posibilitatea să fugă, dimineața, pe aleile transformate de vecini în parcări, astfel încât să nu prindă autobuzul. Și numai cu o intensă pregătire la săritura peste obstacole (a se citi mașini) pot să treacă, drept este: fără grație, pe trotuarul străzii sau al bulevardului pe care se află piața, magazinul, grădinița sau școala celor mici.
Pentru a nu fi acuzată de răutăcism, nu voi avansa nici o valoare pentru premiile mai sus menționate. Las la bunăvoința reprezentanților administrației publice locale acest amănunt. Eu mă mulțumesc chiar și cu o pereche de sandalete. Pe ultimele le-am aruncat deunăzi, după ce mi-am rupt tocul încercând să sar peste un șanț uitat pe trotuarul din cartier de te miri ce regie sau societate de utilități publice…

PS . Cum sunt convinsă că se vor găsi o mulțime de cârcotași ce îmi vor sugera să imi iau mașină sau să renunț la tocuri, le răspund de pe acum. Nu am și nu voi avea vreodată carnet de șofer și, de mâine, voi încălța opincuțe. Dar, domnii mei (mă adresez lor, conviinsă find că doamnele sunt de acord cu tot ce am scris mai sus) ați încercat, măcar o zi, să mergeți pe trotuare prin Constanța? Dacă nu aveți tocuri, acesta fiind motivul pentru care nu vă preocupă această problemă, promit să vă donez toate încălțările mele, fără să vreau ceva la schimb. Imaginea reprezentaților administrației publice locale, a directorilor și directorașilor din te miri ce regie sau societate de utilități publice făcând slalom și împiedicându-se pe trotuarele urbei nostre merită toate paralele. Toate paralele date pe toate încălțările mele de când eram adolescentă până la acest moment. Și, credeți-mă, sunt ceva ani…