În Dobrogea sunt înregistrate aproximativ 1250 de monumente istorice. Mai mult de jumătate dintre ele sunt situri antice, identificate de către specialişti, dar lăsate de izbelişte, întrucât statul nu are niciodată bani pentru conservare, cercetare sistematică sau restaurare.  Vorbim despre dave getice, despre aşezări ale coloniştilor greci, despre cetăţi romane şi romano-bizantine, toate aflate în regiunea dintre Dunăre şi Mare, de departe cea mai bogată zonă a României, atunci când vorbim despre istorie antică. Histria, Tropaeum Traiani (Adamclisi),  Capidava sau Enisala sunt ceva mai norocoase şi fac obiectul unor acţiuni de promovare, dar chiar şi acolo, situaţia nu este deloc roză, pentru că proiectele europene anunţate cu surle şi trâmbiţe bat pasul pe loc, iar banii pentru conservare sunt şi în aceste cazuri insuficienţi.

Ce ne facem însă cu Ulmetum, Albeşti,  Sacidava,  Noviodunum,  Arubium sau Troesmis, cetăţi extrem de importante, dar unde sumele alocate pentru săpături sunt ridicole, de maxim 2-300 de milioane lei vechi pe an (în cele mai bune dintre cazuri). Pentru a înţelege mai bine situaţia arheologiei dobrogene dăm un singur exemplu: În perioada 1911-1913, înainte de a se apuca de săpăturile de la Histria, Vasile Pârvan a lucrat în şantierul de la Ulmetum (actuala comună Pantelimon). Pozele din acele vremuri ne prezintă ziduri impunătoare, de peste 4-5 metri înălţime, curăţate cu grijă. Fotografiile făcute astăzi ne arată zidurile lui Pârvan acoperite de pământ, şi practic, cetatea este acum aproape invizibilă şi năpădită de bălării. Ce se întâmplă la Pantelimon nu este o situaţie singulară.  Pe multe situri nu există pază decât în timpul zilei, pentru că Ministerul Culturii (prin Muzeele de la Tulcea şi Constanţa) nu îşi permite să aloce bani şi pentru agenţi, în timpul nopţii. Acest lucru duce la furtul plăcuţelor de prezentare (istoria unei cetăţi ajunge efectiv la gunoi, la fier vechi). Mult mai rău este faptul că lipsa pazei permite ca în zonă să îşi facă de cap vânătorii de comori, care adesea distrug zone importante din incinte.

Pe lângă cetăţile mari ale epocilor greacă şi romană, există însă şi alte sute de obiective antice aflate prin pustiul “stepei” dobrogene, condamnate la distrugere. Au fost identificate de arheologi pe vremea comunismului, şi cam atât, niciodată nu s-a lucrat cu adevărat la ele. Se degradează în continuu iar unii localnici, inconştienţi, iau adesea piatră din zidurile cetăţii, pentru diverse lucrări în gospodăria proprie. Se tot vorbeşte despre ce se întâmplă în arheologia românească, dar nu se face nimic. Să nu uităm însă că acum 30 de ani, pe lista monumentelor istorice din Dobrogea, erau înregistrate în jur de 1400 de obiective, nu 1251 câte sunt acum.

Aşteptăm cu mare interes recensământul viitor…