Oare politicianul X o fi de stânga sau o fi de dreapta? Aceasta este marea întrebare care musteşte din gura cetăţeanului entuziastico-naivo-hotărât, ţepuit după multe sesiuni parlamentaro-prezidenţiale. Eu aş întreba altfel, plecând de la raţionamentul că putem pune semn de egalitate între politician şi banul public: Banul public este de stânga sau de dreapta? Sau poate este de centru, aşa cum este şi internetul, şi Facebook, şi smartphone-ul, însă factorul uman face presiune asupra lui şi îl trage spre stânga sau dreapta. Sau, varianta mai corecta, cred eu, omul îşi pune o mască de stângaci sau dreptaci şi începe să joace alba-neagra cu leuşteanul public.

Dar noi, cetăţenii entuziastici, mereu încrâncenaţi şi doritori de dreptate mică, urlăm la victime colatare. Adică urlăm între noi. Mi-aduc aminte o fază absolut genială povestită de un prieten de-al meu, poliţist, care a intrat în disonanţă cognitivă (lol) cu un contribuabil. “Sponsorul public” (cetăţeanul), cu mâinele în buzunar, adoptând o atitudine de chiabur, l-a luat la rost: “Unde erai, don’le, când te căutam? Îţi iei leafa din banii mei, lucrezi în slujba mea”. Poliţistul a replicat: “Ce contribuţie ai tu la salariul meu? O miime din 10 bani? Bun, ia 1 leu, păstrează restul şi nu mă mai deranja 10 ani de acum încolo”. Ce vreau să spun cu acest exemplu? Că ne canalizăm ura, încrâncenarea, frustrarea către găluştele din ciorbă şi nu către cel care mestecă ciorba. În loc să vedem unde se vaporizează bugetul Ministerului Transportului anual, noi îl împungem pe micul constructor. În loc să vedem ce activitatea desfăşoară Ministerul Dezvoltării cu enormul buget alocat, ne legăm de auditorii energetici şi de alpiniştii utilitari. În loc să vedem de ce guvernanţii atrag un procent pricăjit şi speriat din uriaşele fonduri europene, noi îi luăm de guler pe micii industriaşi. În loc să ne întrebăm care este motivul pentru care multe dintre uşile Bruxelles-ulului ne sunt închise, noi parlamentăm despre doctrinele de stânga sau de dreapta.

Să-mi spună şi mie, nea Ştampilă, unde a dus această iluzie în masă? Iluzia doctrinelor… Să-mi spună şi mie ce înţelege el prin stânga şi dreapta? Din câte am văzut cu toţii, banul public a ajuns la acelaşi om, transferându-l din buzunarul stâng în cel drept şi viceversa. În tot acest timp, iluzionistul şi-a antrenat propagandiştii să execute un impecabil joc de alba-neagra, iar el, marele magician a fugit cu banii în pungi, lăsându-ne să ne întrebăm haotic: “Eu ce aleg? Stânga sau dreapta?”. Atât stânga, cât şi dreapta sunt moarte în România. După cum am mai spus de nenumărate ori, avem un fetish nebun să ne minţim pe noi înşine, să ne lăsăm umiliţi. Ne place enorm să identificăm prezentul cel mizer cu valorile trecutului. Dreptacii îi invocă fals pe Brătieni, iar stângacii flutură steagul lui Titulescu. În realitate nimic din toate acestea nu există, ci doar un străveziu joc de alba-neagra.