Externe

Echipaj al unei nave SUA arestat în India

Poliția din India spune că a arestat echipajul unei nave americane acuzat că a pătruns ilegal în apele sale teritoriale cu o încărcătură de arme de contrabandă imensă, anunță BBC.

Nava Seaman Guard Ohio a fost reținută pe 12 octombrie de Garda de Coastă indiană și este ancorată în portul Tuticorin în statul sudic Tamil Nadu.

Echipajul de 35 de membri include indieni, britanici, ucrainieni și estonieni.

Vasul, deținut de o firmă privată din SUA, este înregistrat în Sierra Leone, spun oficialii.

Ambasada SUA din capitala Delhi, a declarat pentru BBC că nu are de făcut niciun comentariu în privința acestei vești.

Un oficial al poliției din Tuticorin a spus că echipajul a fost dus la secția din Motiapuram unde sunt chestionați.

Din februarie anul trecut, India și Italia se află într-un impas diplomatic după ce au fost arestați doi marinari ialieni pentru că au împușcat doi pescari indieni.

Marinarii- judecați în India- au fost acuzați că au împușcat pescarii lângă coasta Kerala.

Aceștia păzeau un petrolier italian și spun că au confundat pescarii cu pirați.

În ultimii ani pirateria a devnit o amenințare puternică la adresa navelor comerciale din Oceanul Indian și Marea Arbiei, cu pirați somalezi care răpesc nave și echipajele acestora pentru a cere răscumpărare.

Atacurile s-au rărit recent, în parte datorită faptului că la bordul navelor sunt trimise mai multe gărzi armate.

Despre Autor:

Lasă un comentariu