Înghesuiala de jandarmi peste o mână de țărani nu prea putiincioși dintr-un sat din fundul Moldovei, până mai ieri necunoscut, nu reprezintă, cum le-ar plăcea unora să credă, un semn al vreunei dictaturi renăscute, un alt act dintr-o piesă cu același nume. Nici primii zori ai unei noi preșuiri a statului român în fața unei mari puteri nu pot fi identificați într-un asemenea act, când autorități plătite din banul public sunt trimise peste contribuabilii plătitori de taxe și impozite, să le bage mințile în cap cu ajutorul bastoanelor și-al dubelor, culmea!, pe banii lor.
Ceea ce se întâmplă la Pungeștii Vasluiului este expresia ceva mai violentă a fenomenului care a cuprins România încă din vremea primului îmbogățit post-revoluționar și s-a propagat încet-încet, câștigand teren cu fiecare tur al alegerilor democratice. Vânzătorii de sifon, comercianții de rahaturi frumos ambalate imediat-revoluționare și ramura ceva mai boierească a căpușarilor întreprinderilor de stat, în trei cuvinte privatizații de ieri au pe mână butoanele sistemului democratic. Între timp, s-au lepădat de halatul albastru de gestionar în locație, au îmbrăcat costumul scump cu etichetă vorbitoare pe mâneca stângă (aia care știe doar să ia), au încălțat pantofii prețioși, cu botul întors, de sultan. Pentru genul ăsta de indivizi, democrația – a cărei esență le-a fost și le este străină – a devenit instrumentul perfect de a pune în practică singura valoare personală ridicată la rang de virtute: lăcomia.
Ei sunt conducătorii democrației românești. Și o fac exact cum o făceau, în urmă cu douăzeci și un pic de ani, în sifonăria unde ciupeau la mililitri sau în biroul căpușei unde primeau omagii de la funcționari corupți . Cine întreabă, zboară. Cine comentează, zboară. Cine se opune, primește o labă grea peste bot.
România suferă, astăzi de o boală grea, cu mult mai perversă decât o eventuală încercare de instalare a unei dictaturi. Democrația naivă e acaparată de o ciupercă asemeni morelei imaginată de Brian Aldiss în SERA, al cărei discurs injectat în mintea celui care o purta pe cap și o hrănea caracterizează relația dintre societatea românească și elitele sale conducătoare. „Am fost prea blândă cu tine Gren. Ești o vegetală. De data asta doar te-am prevenit. Pe viitor am să-ți poruncesc mai mult, iar tu va trebui să te supui mai mult. Deși nu mă aștept la tine să gândești, cel puțin poți observa și mă poți lăsa pe mine să gândesc. Eram pe cale să descoperim ceva important pentru aceste plante și tu vrei să le părăsești prostește. Vrei să putrezești toată viața pe stânca asta? Ori stai întins și privești ori te vizitez din nou cu crampe dintr-astea!”
Democrația așa cum am crezut-o, a murit demult. E vremea plutocraților.
PLUTOCRAŢÍ//E ~i f. 1) Formă de guvernământ în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogaţi reprezentanţi ai societăţii. 2) Pătură conducătoare dominantă care constituie baza acestei forme de guvernământ. /<fr. plutocratie, germ. Plutokratie
