Într-un caz devenit un simbol al corupției care a afectat Grecia lovită de criză, un fost ministru a primit o sentință de 20 de ani de închisoare pentru spălare de bani, anunță euronews.
Akis Tsohatzopoulos, de 74 de ani, deja ispășește o pedeapsă de 8 ani pentru fraudă fiscală.
Sentința pentru cel care la un moment dat a candidat și la funcția de prim ministru este cea mai mare condamnare dintr-o țară în care furia publică clocotește împotriva generației de politicieni despre care se crede că a condus Grecia în criză profundă.
Dar grecii trebuie să depună încă mult efort pentru a se redresa.
În cea mai recentă listă a celor mai puțin corupte națiuni, Danemarca a ieșit pe primul loc, urmată de Finlanda și Noua Zeelandă, în timp ce Grecia s-a clasat pe locul 94.
În țările în care șpaga și corupția constituie probleme zilnice, analiștii spun că dezvoltarea economică este încetinită iar darea de mită este întreținută de elita bogată și coruptă.
Se spune că mulți dintre șomerii Greciei susțin îndepărtarea guvernului actual din cauza nivelului ridicat al taxelor și fraudelor.




