Constanţa Noastră

Hai, vino iar în gara noastră… mare de rahați, maidanezi și autovehicule „browniene“!

Nu am mai fost în zona gării din Constanța de ceva timp, așa că nu prea mai aveam dimensiunea halului în care a ajuns acest areal. Și când fac această afirmație sunt chiar amabilă. De nu aș fi așa, ar trebui să spun că zona este de… rahat. Precum cei ce se „odihnesc“ în iarba lăsată vraiște de-a strănga și de-a drepta clădirii modernizate și ea cu chiu cu vai. De ce nu s-or fi învrednicit oarece abilitați să amenajeze niște ronduri de flori sau să aștearnă un gazon, doar mama CFR-ului și tata administrației locale au habar. Sau poate își zic de mamă și de tată pentru că nu s-au decis, încă, a cui este responsabilitatea pe cele două bucați de teren. Până vor afla răspunsul, un lucru este cert: pe maidanul din drepta, ca și pe cel din stânga poate fi admirat, în toată splendoarea vizuală și mirositoare tabloul gunoaielor aruncate de-a valma pe chestia aia care, cu multă bunăvoință, poate fi numită iarbă.

Stând drept și judecând strâmb, aș putea să fiu mulțumită că, măcar la interior, gara constănțeană arată acceptabil. Stând strâmb, așa cum se întâmplă dacă trebuie să treci printre taxiurile parcate alandala în fața intrării principale, și judecând drept, nu mă cuprinde sentimentul cu pricina mulțumirii când mă gândesc că turistul ce va fi să vină nu peste mult timp va fi întâmpinat de un peisaj cel puțin dezolant. Stând drept și judecând așișderea, ca orice constănțen cu patriotism local în pieptu-i de alegător, mi-aș fi dorit ca în acea zi să nu fredonez, obsedant, refrenul unui șlagăr cândva în mare vogă: „Hai, vino iar în gara noastră mică. Privește’mă, să vezi cât mi’e de frică…“

Frică de maidanezii, crotalizați au ba, ce se plimbau nestingheriți chiar pe trotuarul de la intrarea în gară, sub privirile „duioase“ ale taximetriștilor strănși și ei, ca la clacă, în același loc. Că primii ridicau piciorul în dreptul coșului de gunoi, iar ceilalți își aruncau chiștoacele, bașca ambalajele chebaburilor clenfănite între două curse pe lângă el chiar nu a mai contat. Important a fost că am scăpat de lătrăturile patrupedelor și hămăielile bipezilor ce mai aveau puțin și mă băgau cu de-a sila în mașină. Frică să nu îmi scrântesc gleznele din motive de trotuar denivelat mai abitir ca tranșeele sau să nu-mi rup efectiv picioarele alunecând pe cojile de banane, sâmburii de cireșe ori căpșunile zdropșite în dreptul unei tarabe de fructe „trântite“, cu autorizația obținută, probabil, pe trei saci de cartofi și vreo doi de ceapă, chiar în dreptul stației de autobuz. Frică să nu mă aleg cu cele mai colorate înjurături de la colorații ce fac bișniță cu țigări, deranjați de polițiști doar atunci când pârdalnica presă locală mai trage vreun semnal, ca, mai apoi, să revină… fără frică în același loc. Frică de pirandele ce te iau cu asalt să-ți gâcească, ca, mai apoi, să-ți șterpelească ce ai prin geantă sau buzunare. Frică de fauna diversă – de la cocalari la prostituate, bașca aurolaci – ce își face veacul pe terasa din dreptul locului de plecare a mijloacelor de transport către Capitală. Frică să nu mă „șteargă“ vreun taxi, vreun microbuz sau chiar autocar, autovehicule ce se flenduresc pe un spațiu relativ mic, într-o perfectă mișcare browniană, în care suspensia este formată din… călătorii ce abia au descins din trenuri, taxiuri, microbuze, autocare. Cum mama societăților de transport și tata administrației locale au primit toți licențe pentru a avea stații într-o zonă atât de înghesuită și periculoasă pentru călătorii ce descind în gara Constanța, doar rudele de gradul întâi ale primilor și afinii celor de-ai doilea pot să aibă știință. Eu, un simplu constănțen cu patriotism local în pieptu-i de alegător habar nu am.

Știu, în schimb, că peisajul din această zonă m-a determinat să fredonez, obsesiv: „Hai, vino iar în gara noastră mică. Privește’mă, să vezi cât mi’e de frică…“. Frica nu mi-a dispărut nici măcar atunci când am dat nas în… provă cu barcazul cocoțat în zonă, cel care, la fel ca celelalte, s-a dorit a fi un fel de emblemă a orașului. Mi-am scuipat în sân și am bătut câteva cruci, rugându-mă să dea Cel de Sus minte cuiva și să dea la „apă“ bazaconia. Nu de altceva, dar Constanța, drept că este oraș port, are o mulțime de embleme istorice sau culturale, iar locul lor, în nici un caz, nu este la intrările în municipiu…

Foto: cugetliber.ro

Despre Autor:

2 comments on “Hai, vino iar în gara noastră… mare de rahați, maidanezi și autovehicule „browniene“!

  1. Nu stiu ce sa spun, comparativ cu 2010, cand am fost ultima data in Constanta, orasul arata mult mai bine. Imi amintesc ca mergeam noaptea pe plaja si treceau pe langa mine ca sagetile, incaierandu-se pe nisip. In oras rea caine langa caine, unii catarati pe masini. Era ingrozitor! Lucrurile s-au mai indreptat. Nu ca la Bucuresti. Bucurestiul este astazi primul oras fara caini, un oras liber, curat. Incredibil de curat. Deci se poate. Sper sa-i urmeze si Constanta, si in curand tot litoralul. La Neptun e jale, fac baie in apa si sunt ingrozitor de murdari. Isi fac nevoile si se incaiera pe plaja.

  2. Asa este peste tot in romania , maidanezii inca mai fac legea in tara asta sunt un fel de yakuza si haita de maidanezi decide cine moare si cine traieste in romania !! Legea 258/2013 este facuta la misto pentru prosti ca nu o aplica nici un primar .

Lasă un comentariu