Ja kere coliba, ja kere coliba! Mai pe românește spus: „du-te acasă“, urla deunăzi un tuciuriu la un puradel ce se învârtea în zona Galeriilor Soveja, în timp ce auditoriul comenta aprins un eveniment la care, recunosc, nu am fost martoră de la bun început. Mai din țipetele vânzătorului de la aprozar, mai din cleveteala tănticilor strânse ciopor pe trotuar am înțeles că ăla micu, jegos foc și cu mucozitățile atârnându-i până la gură s-ar fi plimbat mult prea aproape de geanta unei doamne ce se pregătea să intre în magazinul de lactate. Femeia încerca să explice că nu i-a dispărut nimic, dar pas de te înțelege cu un nea ce dădea să-i… dea vreo două după ceafă puradelului. L-a salvat faraonul ăl bătrân, cel care, după ce a mai zis ceva de netradus pre limba-i țigănească, a plecat către cartierul de locuințe sociale Henry Coandă. Nu am habar dacă cei doi locuiau acolo (bănuiesc că nu, fie și pentru că țiganii pur sânge (sâc!) preferă alt gen de adăposturi), dar știu sigur că nu a lipsit mult ca mulțimea strânsă în fața magazinului să nu pună de-o incursiune în cartierul cu pricina. Incursiune ce nu avea nicio urmă de vizită protocolară. Ba chiar nenea cu porniri educaționale pe bază de palme se jura din toți rărunchii că într-o zi tot aruncă benzină în acel cartier și apoi înarmat cu o cutie de chibrituri dă foc, pentru că s-a săturat de halul în care a ajuns această zonă de când au venit „ăia“.

Pacifistă de fel, dar vizibil în inferioritate numerică din acest punct de vedere, am întors privirea în toate părțile, căutând măcar o persoană dispusă să îmi sprijine demersul. Nu numai că nu am găsit, dar nu a lipsit mult să trec și eu cu arme și bagaje în tabăra lui nea. Motivul? Pe scările din fața galeriilor se „odihneau“, spărgând semințe și scuipând pe trotuar, vreo cinci muieri brunete pe ale căror buletine de identitate scria, în mod sigur, cartierul Henry Coandă. Ceva mai încolo, ale lor odrasle aruncau căpșunile stricate pe trotuar, în timp ce unul dintre ei doar ce își trăgea pantalonii după ce se… micționase chiar în ușa unui fost magazin, spațiu gol, de altfel, la acest moment. Băieții mai răsăriți și ai lor tați, unchi sau cine mai știe ce alt grad de rudenie, se sprijineau cu o mână pe un automat de cafea, iar cu cealaltă țineau sticla de bere. Cea din care sorbeau, cu sete, pe ritmurile manelelor ascultate la o combină muzicală de ultimă generație. Combină așezată pe trotuarul tapetat cu capacele sticlelor de bere și mucuri de țigări. La mai puțin de un metru de ei, doi tinerei din același cartier făceau, totuși, notă discordantă fiind la… muncă. Adică la vândut țigări. De contrabandă. Când unul dintre ei și-a epuizat stocul a strigat la un puradel: „fugi la sor-mea (spunându-i chiar numărul blocului din cartier, bașca cel al camerei) și mai adu două cartoane!“.

Am avut nevoie de mai puțin de un minut ca să „admir“ peisajul. În acest interval de timp parcă îmi venea să fac pasul în tabăra lui nea benzină. Era cât pe aici să-l fac și pentru locatarii din blocurile aflate în preajma cartierului, cei care acuză că, de când au lângă ei „socialii“, le dispar lucrurile întinse pe sârmă la uscat, bunurile de prin boxe, plus cam tot ce uită prin mașini, bașca ce nu uită, adică oglinzile retrovizoare sau chiar cauciucuri. Am vrut să fac acest pas și pentru băiatul unei amice, pici ce a fost deposedat de o minge de fotbal nou nouță și din piele de niște „băieți mai mari din cartierul ăla“, așa după cum i-a spus, cu mult năduf, mamei.

Nu l-am făcut, dar îmi pare, totuși, rău că, fie și în gând, am avut intenția. Nu l-am făcut, dar regret că l-am gândit fie și pentru că puradelul mucos la care se rățoia toată lumea nici măcar nu furase ceva. Părerea mea de rău nu înseamnă, însă, că totul este ok. Nu este, pentru că în zonă plutește o stare de nemulțumire față de cei cărora le-a fost asigurat un acoperiș deasupra capului în acel cartier. Areal în care, de altfel, locuiesc o mulțime de oameni serioși, pensionari sau angajați, în ale căror preocupări nu intră furtul, comerțul ilegal cu țigări și nici măcar spartul de semințe, servirea berii la botul calului sau aruncarea de căpșuni pe caldarâm. Repet, părerea mea de rău nu înseamnă, însă, că totul este ok. Nu este, și teamă mi-e că, mai devreme sau mai târziu, se va lăsa cu un scandal urât între locatarii din acest cartier și cei din preajma lui. Dacă se va întâmpla sâmbăta sau duminica, atunci când la postul de poliție locală din Henry Coandă nu este nimeni pentru că, nefiind plătiți, angajații nu prestează la sfârșit de săptămână, nici nu vreau să mă gândesc la urmări…

PS: Mai târziu, în aceeași zi, am trecut, din nou, prin fața Galeriilor Soveja. Un băiat lovea cu piciorul și multă abnegație automatul de cafea, supărat fiind că nu i-a dat mai mult zahăr, în timp ce, puțin mai încolo, vreo trei-patru bărbați, bine abțiguiți, aveau gurile pline de… ale lor organe sexuale și trăgeau cu ștrășnicie de grilajul unui magazin ce și-a „permis“ să închidă la ora 22.00. Nici unul, nici ceilalți nu erau din Henry Coandă. Adolescentul este băiatul vecinilor de la etajul trei din cealaltă scară, iar bărbații sunt „onorabili“ tătici ce își plimbă odraslele pe aleea din fața blocului în care locuiesc. Nu știu, însă, în ce bloc are domiciliul nenea cu benzina…