Religia a avut întotdeauna un punct de vedere ce s-a dorit a fi incontestabil și imuabil in ochii oamenilor. Fără a ține partea vreunei doctrine religioase, filozofice sau chiar științifico-religioase (nici măcar de dragul de a ne completa o identitate) putem accepta faptul că majoritatea perspectivelor în circulație ce aparțin sistemelor de credință și mitologiilor sunt depășite și trebuie actualizate (cu toate că valoarea lor culturală, istorică și chiar psihologică este inestimabilă). Tot ce își dorește reușita în mod constant trebuie până la urmă să-și adapteze conduita cu timpul–un fel de darwinism intelectual, dacă doriți.
Abordările religioase și mitologice cu privire la timp au două principii fundamentale după care sunt clasificate: dacă timpul este liniar (are un început care este urmat de un cumul de evenimente și un sfârșit) și dacă timpul este ciclic (constituit din perioade și evenimente-cheie care se repetă la intervale stabilite).
Unele dintre culturile ce au o perspectivă ciclică a timpului sunt: inca, maya, hopi, inuita (culturi americane), masai (africană), hindusă, babiloniană, antică greacă etc.
Triburile masai din Africa nu compartimentalizează timpul după ore, minute și secunde, ci după răsăritul și apusul soarelui și după momentul din zi când trebuie să hrănească turmele de vite (deci după evenimente circulare). De exemplu, după-amiaza reprezintă „momentul când se așează umbrele”, noaptea începe când vitele se întorc înapoi în sat de la râu, iar lunile și anotimpurile sunt determinate de ploi –durata unei luni ține atât timp cât sunt prezente ploile și una nouă nu începe până când acestea nu se termină.
Civilizația maya a deține așa-numitul calendar mayaș care a creat isterie în rândul internauților când în anul 2012 s-ar fi susținut că sfârșitul lumii urma să aibă loc. Calendarul mayaș își termină unul dintre cele trei cicluri principale pe 21.12.2012, dar nu indică vreun sfârșit al lumii. Cu toate că au fost o civilizație obsedată de măsurarea și înregistrarea fenomenelor temporale, mayașii nu aveau de unde să știe că timpul se va termina pe 21.12.2012 și nici nu avem vreo dovadă că ar fi știut. Nu aveau cunoștință nici măcar de becul incandescent așa că pretențiile pentru „sfârșitul lumii”sunt lăsate la o parte. Înafară de substraturile numerologice (12 este 21 scris invers și apare de 2 ori , plus o dată invers) data nu are nicio semnificație sau vreo influență așa cum bine am văzut. Tot în acea perioadă, când Vladimir Putin a candidat la președinția Rusiei, a fost întrebat când crede că va veni sfârșitul lumii. Putin a răspuns: „Peste vreo 4.5 miliarde de ani”. Tind să cred că e un număr de bun-simț în comparație cu ce se vehicula pe atunci.
În cultura antică greacă găsim două principii distincte: Chronos și Kairos. Chronos se referă la timpul numeric, iar celălalt e în legătură cu „momentul oportun” sau cu cel metafizic. Kairos este mai degrabă calitativ decât cantitativ.
Lumile iudeo-creștină respectiv islamică au o perspectivă liniară asupra timpului: acesta este direcțional- începe odată cu actul creației lui Dumnezeu și se termină odată cu Apocalipsa. Una dintre trăsăturile principale care se pot asocia acestei viziuni este fatalismul. Totul este creionat înainte de a se fi petrecut de o ființă atotputernică, iar orice acțiune pe care o întreprinde un om nu schimbă cu absolut nimic planul prestabilit. Destinul umanității este reprezentat de cumulul de decizii (și rezultanta lor) pe care le-am luat cu toții. Conform așa-numitului „butterfly effect” (efect de fluture), până și bătaia din aripi a unui fluture aflat pe undeva în Pacific poate contribui la apariția unui tsunami. Se pare că soarta tuturor se intrezărește în spatele unui întreg ocean de posibile scenarii care au loc în funcție de cât de probabile sunt. Cât de probabil este să se întâmple ceva ? Depinde de numărul de apariții. Dacă de cele mai multe ori am avut parte de același lucru, iar condițiile nu s-au schimbat, atunci nu are rost să pariezi pe un eveniment contrar al cărui număr de apariții este nesemnificativ. Casele de pariuri știu bine acest lucru. Poate și dumneavoastră! Nu-mi aduc aminte să fi avut loc un sfârșit al lumii până în prezent (sau de fiecare dată când ne-am ținut pumnii pentru unul nu s-a întâmplat). Ce concluzie să trag? Ce este cel mai probabil și chiar cel mai banal să se întâmple este și ceea ce se va întâmpla (cu toate că nu scot din discuție miracolele).
Cu alte cuvinte, timpul nu se va opri pentru nimeni și lumea nu se va „sfârși” decât dacă hotărâm cu toții să nu se mai schimbe nimic.
