Dacă aș fi știut, probabil că aș fi rămas lângă vreunul. Să fi fost eu atât de complicată încât să nu găsesc o complicățenie complementară? Sau poate trebuia să caut ceva mai simplu? Sau poate că nu trebuie să rămâi lângă niciunul? Sau poate că oricum nimeni nu ne merită pe nici una dintre noi? Sau poate că „bărbații sunt măgari, dar nici femeia nu e oameni”?

Acestea erau întrebările retorice ale Irinei, o femeie frumoasă, împlinită profesional care, la 33 de ani, simțea că în jur e numai ceață iar pământul se inventează cu fiecare răspuns ce îl găsea în ședințele noastre săptămânale.

Dacă ai trecut și tu prin aceste întrebări înseamnă că ești om și nimic din ceea ce e omenesc nu ți-e străin (da, și femeia e oameni…)

Sensibilă prin pricopsirea hormonală, naivă pentru că încă nu ai întâlnit chiar toți măgarii, ipocrită pentru că nu poți să admiți nici măcar în față ta că nevoia de siguranță e mai mare decât nevoia ca el să fie rupt din soare de frumos, o iscusită manipulatoare prin lacrimi și prin sex și prin necuvinte. Cu alte cuvinte, de n-șpe ori Femeie.

Și totuși, oricât de autosuficientă ai fi tu și prietenele tale amazoane, uneori vine noaptea. Peste sufletul tău. Și te uiți la filme lacrimogene și abuzezi bomboanele de ciocolată și te abții cu greu să nu dai un mesaj vreunui fost. Și cauți cu pânzele sufletului umflate de dor un bărbat, nici prea prea nici foarte foarte, dar să fie al tău și numai al tău.

Această este prima greșeală: nu știi ce vrei! Poate că știi ce nu vrei, iar acesta este un început. Care este însă bărbatul lângă care vei ști, nu numai cu sufletul ci și cu mintea, că merită să rămâi?

Să-ți spun despre El.

El nu trebuie să îți ia mințile. Dimpotrivă, el trebuie să ți le dea înapoi de 10 ori mai mult cât aveai, și nu pentru că îți dă din excesul lui, ci pentru că interacțiunea cu el te inspiră. Îți vin idei, îți simți neuronii cum se reproduc într-o orgie existențială menită să îți ofere o versiune hiperbolizată a propriului Eu. Deci el este El atunci când devii mai deșteaptă (dar nu mai deșteaptă decât el).

El îți aduce și liniște dar și neliniște. El are un drum al lui, nu stă proptit pe preșul tău în așteptarea unei mângâieri cerșite. Dimpotrivă, el este pe câmpul de luptă, pentru a-și împodobi iubita cu laurii victoriei sale, și desigur, cu bunurile materiale necesare pentru a-și dovedi potența întru propășirea speciei. El îți aduce liniștea necesară pentru a-ți duce propriile mici războaie, nu în a desluși tainele aragazului ci în a-ți afirma independența pe alte fronturi unde diplomația, sensibilitatea și șarmul feminin vor fi validate.

El nu trebuie să îți repare mașină, calculatorul sau chiuveta. El trebuie să fie specialist doar în a te înțelege pe ține, nu în a face lucruri de care ai nevoie. El trebuie să răspundă nevoilor la care nimeni altcineva nu o poate face. Adică tandrețe, pasiune, zâmbet, sentimentul că ești cel mai bun lucru ce i se putea întâmpla.

El trebuie să fie capabil să îți înțeleagă nebunia, să îți tempereze isteriile, să te pună la locul tău când toanele astrelor își fac de cap cu ține, să îți ordoneze pasiunea și să îți disciplineze irațiunea în formele sănătoase de manifestare: senzualitate, spontaneitate, creativitate senzorială.

El trebuie să fie numai al tău. Măcar pentru un timp, un an, un anotimp. Cu unele lucruri trebuie să fii egoistă și posesivă. Poți arăta și multă înțelegere și toleranță, de cele mai multe ori însă vor fi abuzate.

El trebuie să nu sufere de boli mentale majore cum ar fi narcisismul, delirul religios – aka credința că el e dumnezeu, sindromul Superman, Spiderman sau James Bond. Dacă nu are o relație profesională de lungă durată cu un psihoterapeut, admiră-i nebunia de la distanță. Într-o relație personală te va face cerșetoare, isterica și haotică.

El trebuie să te facă să te simți bine în pielea ta dar, în același timp, să simți că vrei să fii mai mult, să devii o lume întreagă de dragul lui. El trebuie să fie motorul transformării tale astfel încât să ajungi să te îndrăgostești de ceea ce devii iubindu-l pe el.

Merită să rămâi lângă el atunci când prin el ești mai mult, mai bine, mai vie, mai frumoasă. Perfect nu va fi niciodată.

Când știi că el e compromisul cel mai bun? Atunci când timpul pare a trece cu sens, când senzația de trivialitate este înlocuită de senzație de transcendență cu rădăcini adânci însă în trup și în minte.

Adică emoție trăită visceral, absolvită de orice vină și îndoială.