Să vă povestesc dară o poveste. O poveste care sunt sigur că fiecăruia dintre voi i s-a întâmplat. Se făcea că odată, foarte de curând, un călător grăbit avea nevoie de o cursă din (frumosul) oraş Constanţa către frumosul târg al Ieşilor.

Toate bune şi frumoase, călătorul a început prin a-şi căuta cal şi căruţă care sa îl transporte.

Şi-a făcut calculele, şi-a dat seama că dacă alege să meargă cu armăsarul personal fânul îl costă prea mult. Atunci a verificat la oracolul Goagăl(niceanu) ce alte posibiltăţi de transport are. Caii de la poştalionul statului s-au dovedit a fi întârziaţi, adică decât să faci 500 de km în 12 ore mai bine… lasă. Atunci a apărut posibilitatea transportului cu poştalionul privat. Toate bune şi frumoase pă reţea, cică ieftin şi bun, curat, decent, elegant, doar 8 ore. Îl iau nenicule, cum să nu!

Cu arme şi bagaje călătorul se prezintă la staţia de îmbarcare, frumoasa şi colorata staţie, deh, Constanţa se chema odată Kustendje. Află care este poştalionul, îl întreabă pe căruţaş unde îşi lasă bagajele. Cum poştalionul s-a dovedit că este un simplu car cu boi, numai bun de aşezat pe pânză de nenea Grigorescu, călătorul îşi bagă sarsanele în spate, claie peste grămadă cu ale altor călători. Birjarul vine, cere banii de călătorie, că deh, afacerea este gheşeft. Călătorul scoate paralele, plăteşte şi cere bilet. Răspunsul vine dezarmant, nu mai am.

Atunci călătorul îşi zice în barbă asta e, nu-i treaba mea să colectez taxe şi impozite şi îşi caută un loc de şezut(aşa zice în autobuzele Rage Against The City, aşa zicem şi noi). Se uita-n stânga, se uită-n dreapta. Identifică baba cu nepoate de măritat, moşul care pute, ţăranul care-şi plimbă găinile. Se fereşte de ei . Feritul a fost uşor, căutarea unui scaun bun a fost o altă aventură. Defecte, jerpelite, murdare, numai bune de aruncat nu de aşezat funduri. Acu ce să-i faci. Asta-i marfa asta o vindem. După o scurtă trimitere la divinitate şi un pachet complet de sfinţi din calendar călătorul găseşte un scaun mai acătării pe care îl ocupă.

Vine ora de plecare, se dă drumul la bidivii, şi dă-i birjar! O singură problemă, caii erau orbi. Adică poştalionului îi lipseau ştergătoarele pentru vreme rea. Cu calm, căruţaşul scoate o mână pe geam şi începe să şteargă cu sârg şi folosind cârpa din dotare, ochii calului. Călătorul îşi pune întrebarea, oare aşa va face tot drumul. Dar nu, avem un căruţaş inventiv. Bagă genunchii în hăţuri, pune mâna pe un porumbel, şi-l trimite către cel mai apropiat magazin de ştergătoare (adică trimite un sms ca să afle de unde cumpără ştergătoare noi). Între timp cu cealaltă mână ştergea cu sârg în continuare ochii calului. Nu ai cum să nu admiri coordonarea mână-genunchi a omului.

După o pauză de 20 de minute în care căruţaşul înarmat cu o panglică şi un patent a încropit repede un ştergător caii au pornit din loc. Acu să nu credeţi că povestea s-a terminat. Caii noştri fiind cai mai speciali aveau nevoie de fân. Şi cum poţi să le dai cailor de mâncare altfel decât cu poştalionul plin şi călători nervoşi?

După ce caii au fost bine hrăniţi s-a dat bice, din nou, cailor. Dar nu până la destinaţie, ci doar până la un potcovar. Deh, potcoavele astea moderne trebuiesc şi ele întreţinute. Odată operaţiunea terminată ne-am apucat de drum.

După încă vreo două comisioane, ca deh, poştalion trebuie să fie cumva în legătură cu poşta, carul cu boi a ieşit după doar 40 de minute, de întârziere bineînţeles, din (frumosul) oraş Constanţa şi a luat-o pe drumul care începea să nu se mai termine.

Acum serios vorbind. Mizeria din transportul privat de persoane nu mai este o noutate. De fapt este o constantă. O constantă nefericită care ne bântuie încă de când au apărut firmele de transport persoane. Că folosesti maxi-taxi în Constanţa, că mergi cu maxi-taxi în judeţ sau în afară, te aştepţi să găseşti acealeaşi scaune jerpelite, aceleaşi maşini învechite, aceiaşi şoferi indolenţi. Iar ca bonus pentru impotentul stat care ne păstoreşte…. nu se dau bilete. Au şi transportatorii dreptatea lor. Pentru ce firmele de apartament care dau un ban mai mult sau mai putin para-ndărăt la autorităţi ar face acest gest? Pentru ce ar plăti TVA? Nu sunt îndeajuns cele multe şi prea multe şi neînţelese taxe de drum? Dar nu pot să nu mă întreb, oare acest Cel mai Curat şi Cinstit Guvern pe care avem norocul să îl avem şi care ne conduce atât de bine, nu are nevoie de taxe şi impozite? Şi dacă Da, oare este atât de greu să mai şi controleze , din când în când şi la mişto firmele care fac transport public de persoane? Măcar pentru amenda minimă şi şpaga maximă.

Dar noi, noi proştii care muncim pe bune, care plătim taxe că altfel ne frige Măria sa Statul, ce vină avem noi?

Un PS trist: o copila de 3 ani a fost zdrobită de un maxi-taxi în oraşul Năvodari! Nu ştim dacă a fost pe trecere, lângă trecere, sub trecere sau deasupra ei. Deja numai contează. Copilul a murit. De ce? Pentru că şoferul număra banii de rest în loc să fie ochi beliţi-gură căscată la şosea. Important este că acest accident putea fi evitat. Cum? Simplu. Verificaţi la sânge transportatorii şi şoferii. Un şofer de maxi taxi este şi şofer, şi taxatoare şi ghid şi femeie de serviciu. Pentru aceiaşi bani, ba chiar circulă legende urbane cum ca dacă nu aduc o sumă minimă îşi mai iau şi bătaie. Totuşi transportă călători. Vii.