Acum 30 de ani, pe 26 septembrie, lumea a fost salvată de la un potențial dezastru nuclear.

Dimineața devreme, sistemele de avertizare ale Uniunii Sovietice au detectat un atac cu rachete venind dinspre Statele Unite. Datele din computer sugerau că mai multe rachete au fost lansate. Protocolul pentru armata sovietică era de a răspunde cu un atac nuclear propriu.

Dar ofițerul de serviciu Stanislav Petrov- a cărui sarcina era să înregistreze orice lansare de rachete inamice- a decis să nu raporteze superiorilor săi și le-a considerat alarmă falsă.

Aceasta a fost o încălcare a ordinelor, o neglijență în serviciu. Cel mai sigur lucru de făcut era să paseze responsabilitatea, să transmită informația mai sus.

Dar decizia lui este posibil să fi salvat lumea.

”Aveam toate datele (care sugerau că are loc un atac). Dacă trimiteam raportul spre centrul de comandă, nimeni nu ar fi spus nimic împotriva acestuia,” a declarat Petrov pentru BBC Rusia la 30 de ani după acea tură de noapte.

Petrov- care s-a pensionat cu gradul de locotenent colonel și locuiește acum într-un orășel de lângă Moscova- făcea parte dintr-o echipă bine instruită care își desfășura activitatea la una din bazele de avertizare ale Uniunii Sovietice, în apropiere de Moscova. Instructajul lui era riguros, instrucțiunile lui foarte clare.

Sarcina sa era să înregistreze orice atac cu rachetă și să raporteze armatei sovietice și conducerii politice. În climatul politic din 1983, un răspuns armat ar fi fost aproape sigur.

Și totuși, când a venit momentul, acesta a înlemnit.

”Sirena urla, dar am stat pur și simplu acolo pentru câteva secunde, holbându-mă la ecranul mare roșu pe care scria lansare”, povestește acesta.

Sistemul îi spunea că nivelul de certitudine al alertei era ”cel mai înalt”. Nu exista niciun dubiu. America lansase un proiectil.

”Un minut mai târziu, sirena a pornit iar. Fusese lansat al doilea proiectil. Apoi al treilea, al patrulea și al cincilea. Computerele și-au schimbat alerta din lansare în atac cu rachetă”.

Petrov fumează țigări rusești ieftine în timp ce povestește incidentul pe care probabil l-a derulat în minte de nenumărate ori.

”Nu exista nicio regulă în legătură cu cât aveam voie să ne gândim înainte să raportăm un atac. Dar știam că fiecare secundă de amânare însemna timp valoros; armata sovietică și liderii politici trebuiau informați fără întârziere. Tot ce aveam de făcut era să mă întind după telefon, să apelez linia directă spre comandanții supremi- dar nu mă puteam mișca. Aveam senzația că stau într-o tigaie închinsă.” a spus Petrov.

Deși natura alertei părea foste clară, Petrov avea dubii.

Pe lângă specialiști IT, ca și el, Uniunea Sovietică mai avea și alți experți care urmăreau rachetele Americii. Un grup de operatori de radare prin satelit i-au spus că ei nu au înregistrat niciun proiectil.

Dar acei oameni erau doar un serviciu de suport. Protocolul spunea foarte clar că decizia se baza pe datele citite de computer. Și acea decizie îi aparținea lui, ca ofițer de serviciu.

Ceea ce l-a făcut suspicios a fost cât de puternică și clară era alerta.

”Erau 28 sau 29 de niveluri de securitate. După ce ținta era identificată trebuia să treacă prin toate acele puncte de control. Nu eram sigur că este posibil în acele circumstanțe” a declarat ofițerul în rezervă.

Petrov l-a sunat pe ofițerul de serviciu de la cartierul general al armatei și a raportat o defecțiune a sistemului.

Dacă se înșela, prima explozie nucleară ar fi avut loc în câteva minute.

”Douăzeci și trei de minute mai târziu am realizat că nimic nu s-a întâmplat. Dacă ar fi fost un atac real aș fi știut deja. A fost o ușurare enormă”, spune acesta zâmbind. ”Noroc că am fost eu.”

Acum, după 30 de ani, Petrov crede că șansele erau de 50-50. Recunoaște că nu a fost în niciun moment absolut sigur că alerta era falsă.

Spune că era singurul ofițer din echipa sa care primise educație civilă. „Colegii mei erau toți soldați profesioniști și fuseseră învățați să dea și să asculte ordine”.

De aceea, el crede că dacă altcineva ar fi fost de serviciu, acela ar fi dat alarma.

Câteva zile mai târziu Petrov a primit o mustrare oficială pentru ce s-a întâmplat în acea noapte. Nu pentru ceea ce a făcut, ci pentru greșeli în jurnalul de bord.

A păstrat tăcerea timp de 10 ani. ”Am crezut că este rușinos pentru armata sovietică faptul că sistemul a dat greș astfel,”

Dar, după prăbușirea Uniunii Sovietice, povestea a ajuns in presă. Petrov a primit mai multe premii internaționale.

Dar nu se crede un erou. ”Asta era datoria mea” spune el. ”Dar au avut noroc că am fost eu de serviciu în acea noapte”.