Opinii Subscribe

Guvernarea și creșterea calității vieții

Orice țară are nevoie să fie condusă. În Europa și multe alte țări din lumea civilizată conducerea este efectuată de un sistem politic ce are baza un Presedinte (Rege) al țării și un Guvern numit prin investirea de catre Parlament. …

USL şi cele 4 rectificări negative ale bugetului

La peste 17 luni de guvernare sub Victor Ponta şi USL, singurele elemente tangibile ale acţiunii guvernamentale sunt cele patru rectificări bugetare negative şi cele peste 30 de taxe majorate şi impozite noi. Cu toate că USL, pentru prima dată …

Tinerii, angoasele şi speranţele lor

Problemă naţională: viitorul tinerilor din România. I-a păsat vreunui guvern care s-a perindat până acum la conducerea ţării de această clasă socială? Nu. De alte clase sociale s-au ocupat mai multe organizaţii. Chiar dacă au simulat ajutorul, chiar daca au …

Cota unică trebuie să rămână la 16%!

Filiala din Constanţa a Partidului Naţional Liberal sprijină afirmaţia de săptămâna trecută a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, privind retragerea oricărei măsuri de creştere a cotei unice 16%, după cum prevede şi programul de guvernare prezentat. Nivelul de 16% al cotei …

Părintele Picu şi-a recâştigat Biserica

Judecătoria Constanţa a admis plângerea formulată de Asociaţia Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina împotriv încheierii de intabulare a clădirii Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina de către Arhiepiscopia Tomisului. Cu alte cuvinte, Biserica este Asociaţiei deşi Arhieiscopia a încercat să pună …