Am admirat adesea jandarmii în tot soiul de circumstanţe în care ceilalţi preferau mai degrabă să stea cu mâinile-n sân. I-am văzut, i-am pozat, le-am strâns mâna, le-am mulţumit. Ei şi pompierii erau acolo unde nimeni nu voia să fie. La inundaţii, la înzăpeziri şi la căutări de copii dispăruţi. Aveam, cumva, impresia că sunt alături de noi.
Şi la protestele din Constanţa am mărşăluit împreună. Schimbând o vorbă, un zâmbet, un salut, împărtâşindu-ne gândurile, speranţele şi temerile ne-au dat un sentiment de siguranţă.
Nu pot admira, însă ce se întâmplă în Pungeşti. Acolo jandarmii au ajuns paznicii unei companii private. Bodyguarzii unei firme care va să zică. Cum se poate întâmpla asta într-o societate care se pretinde a fi democratică?
Poate că aveam îndoielile mele când am auzit zvonurile dimineţii din Pungeşti. Ştiu că imaginaţia se inflamează uşor, iar teoriile conspiraţioniste explodează. Am o rezervă importantă de scepticism înainte de a mă aprinde la zvonuri pentru că ştiu cât de uşor alunecă oamenii spre victimizare. De aceea, indiferent de părerea mea într-o problemă sau alta, indiferent de cât de implicată sunt, nu dau curs exagerărilor. Mi-am zis că, deh, oamenii ăia încălcau proprietatea altuia şi atunci jandarmii, la ordin, au intrat să-şi facă treaba. Iar cum unii sunt cam slabi de înger, au început să strige…. Atât cât să-i audă toată ţara.
Şi bine au făcut că au strigat, căci nimic din ce am văzut că s-a întâmplat la Pungeşti n-are legătură cu democraţia! Ori cu Constituţia încă în vigoare. Oamenii au fost ridicaţi şi duşi în dube de pe terenul unui consătean care le-a dat voie să se aşeze acolo. N-au încălcat nimic. Singurii care au încălcat legea în această situaţie au fost jandarmii. Jandarmii care au fost transformaţi de către Prefectura Vaslui şi Guvern în… paznicii unei companii. Se povesteşte cum sătenii ce-şi făcuseră tabăra vis-à-vis de situl vizat de Chevron au fost hăituţi pe câmp, în noapte, precum jivinele. Se povesteşte că au fost bătuţi şi târâţi în dube. Se povesteşte că, în dube, au fost daţi cu capul de zăbrele până au fost umpluţi de sânge. Se povesteşte că…
Se povestesc multe şi se poate povesti orice. Şi totul poate fi credibil. Pentru că cei care au ca obiect informarea, fie că-s pro sau contra – şi anume presa – n-au avut acces în zonă. Din acest motiv se poate spune că a fost omor la Pungeşti. Pentru că nimeni nu poate proba ce s-a petrecut de fapt acolo. Am văzut reporteri care vrând să ajungă la locul faptei au dat de un drum blocat. De jandarmi, nu de protestatari. Oamenii au întrebat de ce nu pot înainta, dar s-au izbit de un zid de muţenie. Singura chestie care a sclipit în faţa lor a fost o cameră foto în mâna unui jandarm, care a început să-i filmeze. Pe muteşte. Iar şoseaua aceea nu e nici a jandarmilor, nici a Guvernului şi, cu atât mai puţin, a companiei care se cere păzită de oameni plătiţi din buzunarele noastre. Şoseaua este a tuturor celor care plătesc, de multe ori cu sânge, toate taxele – prea multe şi prea grele pentru buzunare prea goale… Nu a Guvernului, nici a jandarmilor, şi, nici a companiilor străine.
Momentul descleştarii fălcilor jandarmilor a fost cel în care reporterii au vrut să înainteze pe câmp ocolind gardurile jandarmeriei. “Dumneavoastră este bine să rămâneţi aici. Şoseaua e restricţionată acum”, a tresărit, robotic, o căpetenie în uniformă. Dincolo de gard, la nişte sute de metri, erau pungeşteni şi jandarmi! Care dintre cele două tabere ar fi putut prejudicia cumva integritatea fizică a celor care voiau să arate ce se întâmplă?
La nici 10 minute după acest “dialog”, baricada s-a ridicat şi o coloană de camioane şi autobuze Chevron au fost lăsate să treacă. Un trist şi înspăimântător episod.
Acesta a fost amănuntul care pe mine m-a alarmat. Nu pot spune că mă uit prea des în gura presei. (Sau poate mă uit, dar cern la sânge informaţia.) Însă de ce nu au fost lăsaţi reprezetanţii ei să intre în teritoriu este o întrebare de nedigerat pentru mine. Libertatea presei este garanţia dreptului nostru la informare şi la exprimare. Drept garantat prin Constituţie. Când i se închide gura presei, ori când i se interzice acccesul – ceea ce înseamnă cam acelaşi lucru – aceste drepturi fundamentale nu mai sunt îndeplinite, iar statul democratic se transformă în… altceva. Când blochezi presa ai, de bună seamă, ceva de ascuns şi ştim toţi asta, că amintirile nu-s chiar aşa îndepărtate. Iar aici vorbim despre o chestiune care nu poate fi… secretizată. Viaţa oamenilor din Pungeşti este de interes public. Viaţa românilor în România e de interes public.
În cazul Pungeşti, s-au dus şi dreptul la informare şi cel de exprimare şi, mai mult, dreptul la liberă circulaţie – toate garantate prin Constituţie.
De acum putem să ne facem bagajele şi să plecăm din ţara asta fără să mai întoarcem capul. Mă rog, dacă mai putem şi nu s-au închis, între timp, graniţele….
P.S. Sud-dobrogenii şi-au manifestat ieri seară solidaritatea cu Pungeştiul. Un grup de dobrogeni au pichetat timp de două ore Prefectura scandând “Roşia, Constanţa, Mangalia, Costineşti, Pungeşti sunt inimi româneşti!”, dar şi “Ne-a scos din casă ignoranţa voastră!”
