De când delirul a devenit formă de viaţă curentă, nici poveştile nu mai sunt ce-au fost. Ele s-au pliat pe nevoile momentului şi au luat forme mutante. În lumea microcefală a corectitudinii politice, basmul s-a transformat în raport de activitate şi feeria în memorandum de înţelegere. Crăiesele, prinţii şi zmeii au evadat din colivia viselor preşcolare şi au făcut pasul în categoria persoanelor cu însuşiri (pardon, abilităţi) şi handicapuri (pardon, dizabilităţi). Zâna vorbeşte ca un preşedinte de ONG, iar Motanul Încălţat are un discurs de lider sindical trimis la specializare peste Ocean. Nu mai recunoaştem nimic. Peste decorul clasic al poveştii James Finn Garner a montat schelele unei construcţii fără noimă, de care râzi scuturat de un fior incomod. Dacă aşa arată noua lume a copilariei, pare să ne spună el, singura soluţie e refugiul printre amintirile de pe vremea când balaurul era balaur, sirena era sirenă, iar tigrul îşi sfâşia prada fără să dea doua cepe degerate pe politica şanselor egale.

Cele de mai sus sunt prezentate pe coperta patru a acestei cărţi. Deşi această descriere cuprinde esenţa volumului, mai jos veţi găsi câteva extrase din cuprinsul acestuia pentru a vă convinge că pe lângă seriozitatea problememlor tratate prin intermediul poveştilor, autorul are şi un umor teribil care face din această lectură o plăcere.

Scufiţa roşie

„Lupul:

-Ştii draga mea, pădurea nu-i un loc sigur pentru fetiţe care se plimbă singure.

Scufiţa roşie îi răspunse:

-Consider remarca ta sexista şi extrem de jignitoare, însă prefer s-o ignor, gândindu-mă la statutul bine cunoscut de proscris al societăţii pe care-l ai, din cauza căruia stresul te-a obligat să elaborezi această viziune personală despre lume şi viaţă, care este cu total valabilă. Iar acum te rog să mă scuzi, fiindcă trebuie să îmi văd de drum.”

Cenuşăreasa

„-Bună, Cenuşăreaso. Eu sunt peroana însărcinată să fiu zâna ta bună, sau, dacă preferi, îngerul personal împuternicit să te asiste. Şi zi aşa, ai vrea să te duci la bal, ai? Şi să devii o prizonieră, lesne de manipulat, a conceptului masculin de frumuseţe? Să te sufoci într-o rochie pera strâmtă, care o să-ţi sugrume circulaţia? Să-ţi stângi picioarele ca-ntr-o menghină ăn pantofi cu toc cui, care o să-ţi distrugă structura osoasă? Să-ţi vopseşti faţa cu substanţe chimice şi cu farduri care au fost testate pe animale de natura non-bipedă?

-O, da! Neapărat, îi răspunse ea instantaneu.”

JAMES FINN GARNER (n. 1939, Detroit), unul dintre umoriştii percutanţi ai literaturii americane, este absolvent al Universităţii din Michigan. După terminarea studiilor se mută la Chicago, unde diploma nu-i e de mare folos la început. Lucrează ca zugrav, brutar, funcţionar într-un depozit şi abia într-un târziu prinde un post de editor la o publicaţie cu profil imobiliar. Totodată, studiază diverse tehnici de improvizaţie folosite de actori, pe care le exercită în mai multe cluburi de noapte din Chicago. Marile lui succese literare se leagă de trei cărţi – cele pline de o ironie muşcătoare la adresa corectitudinii politice: Politically Correct Bedtime Stories, Once Upon A More Enlightened Time si Politically Correct Holiday Stories, reunite în volumul pe care Humanitas îl lansează în colecţia „Râsul lumii“. James Finn Garner devine editor la Chicago Magazine, pentru care semnează lunar rubrica „The Garner Report“. El publică de asemenea în Playboy, New York Times, Wall Street Journal, TV Guide, The Chicago Tribune Magazine, Utne Reader etc.

Merită citită!