Criza e totdeauna un rău sfatuitor.
Ea nu-ți dă numai suferința momentană, ci-ți provoacă și cele mai pesimiste îngrijorări pentru viitor.
Problemele ușor de rezolvat în timpuri normale, prind în timpuri de criză, importanța unor probleme capitale, ce provoacă credința că nu pot fi altfel soluționate, decât prin răsturnarea ordinei sociale.
Simplele „raporturi economice” devin deodată „raporturi sociale” cari nu se mai mulțumesc cu intervenția cerebralității, pentru rezolvarea lor, ci reclamă pe aceia a săbiei.
Pretutindeni nu se văd decât noduri gordiene.
Criza actuală, la noi în țară, e poate cea mai ușoară din marile crize pe cari le-am avut de întâmpinat și în nici un caz nu poate fi socotită drept o criză a societății.
Conflictele de ordin social le-am soluționat, din fericire, la timp.
Egalitatea înaintea legii – desființarea oricărui privilegiu și acordarea votului universal – ca și parcelarea marii proprietăți rurale, sunt astăzi acte împlinite.
De altfel de conflicte, cari să puna în evidență existența unor clase și o ciocnire între interesele lor, nu se poate vorbi.
Clasa „suprapusă” , clasa „parazitară”, clasa „capitalistă bucurătoare de munca proletariatului”, ori contrariu, clasa „proletară leneșă și indolentă” nu poate fi decât în imaginația celor ce nu au contact cu realitățile vieții.
Și cu toate acestea, sub prezentarea unor discuțiuni teoretice, a unor lupte de idei, își deschid loc, tot mai mult, sentențioșii:
„Așa nu mai merge; societatea trebuie îndreptată la stânga”.
Ori „Nu vedeți că mergem de râpă? La dreapta ne e salvarea”!
La stânga! „Stânga e linia generală a vremii noastre: ea e calea care ne va da o omenire infinit superioară”!
Copii creduli! Stânga poate fi altfel decât comunistă? Experiența bolșevică oare n`a servit la nimic?
Suprema fericire a individului stă oare în însăși suprimarea lui în fața colectivității?
La dreapta! „Dreapta e trecutul, e experiența și bogăția; mâna forte e aceia care pune pe toți la locul lor, care dă mulțumire și liniște deplină”!
Sărmani bătrâni! Dreapta poate fi altfel decât retrogradă, abuzivă și oprimantă? Experiența veacurilor n`a servit la nimic?
Fericirea societății să stea oare în supunerea oarbă, înaintea dictatorului?
Nu. Nu e cazul să mergem nici la stânga, nici la dreapta, ci să ne continuăm drumul înainte, pe făgașul croit cu atât de mari sacrificii.
Regimul social în care trăim nu și-a spus ultimul cuvânt. Chiar dacă ar prezenta unele defecte, el suportă corectări.
Mai mult chiar: o mai atentă examinare a cauzelor crizei, ne va reține în cadrul ei economic.
Legile clasice, legile primare ale Economiei Politice, au fost violate și de aci s`a produs desechilibrul; atât și nimic mai mult. Cadrul social nu a influentat nici în rău și nici în bine.
Printr`o democrație sinceră și printr`un respect conștient al autorității, putem și trebuie să obținem mediul social propice întremării și desvoltării societății în ansamblu și a indivizilor în particular.
Prin restabilirea ordinei economice, prin ridicarea factorilor producători – și menționăm anume: pământul și muncitorul lui – la justa lor valoare, putem și trebuie să redresăm raporturile economice.
Criza din țara noastră: repetăm, nu e o criză socială ci una economică și în special o criză a agriculturii.
Aceasta este credința noastră.
Pe aceasta o vom profesa dela această tribună.

de Octav I.Goruneanu
(săptămânalul Farul, 2 februarie 1933)