Agenția pentru refugiați a Națiunilor Unite, UNHCR, a reconoscut munca maicii Angelique Namaika în Republica Democrată Congo acordându-i premiul ONU, Nansen Refugee, anunță euronews. Corespondentul euronews Isabelle Kumar își amintește cum a întâlnit-o pe sora Angelique în timp ce transmitea din țara sfâșiată de conflicte.
”Acestea sunt experiențe pe care nu le uiți niciodată, iar genul acesta de povești te fac fericit că ești jurnalist. A durat 48 de ore să ajungem la Durgu în nord estul Republicii Democrate Congo. Ultima parte a călătoriei am făcut-o cu avioane mici ale ONU- aterizând pe piste de pământ roșu- în mijlocul celei mai frumoase jungle. O pace fragilă și dificilă domnește acum aici, iar cu puțin timp în urmă zona era condusă de Armata de Rezistență a Domnului. Miliția a făcut acte de o brutalitate incredibilă, omorând, mutilând și terorizând localnicii. Au răpit copii pentru a-i face soldați sau sclavi sexuali. Frica, moartea și violența erau modurile lor de operare. ARD poate fi acum o forță slăbită, dar frica pe care au insuflat-o este încă foarte reală și tangibilă.
Aici am întâlnit-o pe sora Angelique- una din cele mai impresionante femei cu care am avut norocul să petrec timpul. Lucrează din zori până mult după ce soarele a apus ajutând femeile care au reușit să fugă de brutalitățile ARD. Resursele sunt insuficiente, dar ea se pare că este condusă de o nesfârșită energie și simț practic care ne-ar face pe cei mai mulți dintre noi să ne simțim rușinați. A ajutat mii de femei cu probleme, învățându-le îndeletniciri esențiale, de la făcutul pâinii, cusut, citit și scris până la contabilitate primară. Datorită ei, aceste femei pot acum să câștige un salariu și să viseze la un viitor.
Agenția pentru Refugiați a Națiunilor Unite i-a recunoscut sorei Angelique meritele și i-a acordat premiul Nansen pentru refugiați. Proiectul ei va primi acum finanțare de bază.”




