Uniunea Europeană apreciază drept ‘extrem de îngrijorătoare’ informaţiile despre intervenţia de miercuri a forţelor de securitate egiptene, care au luat cu asalt pieţele în care erau strânşi susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, acţiune ce s-a transformat într-o baie de sânge cu zeci de morţi în rândul protestatarilor.
‘Violenţa nu va conduce la nicio soluţie şi facem apel la toate părţile implicate să dea dovadă de cea mai mare reţinere’, a adăugat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
La rândul său, preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a ‘condamnat ferm’ intervenţia forţelor de ordine egiptene. ‘Numeroşii morţi confirmaţi astăzi de dimineaţă la Cairo arată o situaţie inacceptabilă’, a mai spus Schulz. El a cerut guvernului de la Cairo ‘să asigure tuturor egiptenilor (…) libertatea de a manifesta în mod paşnic’. ‘Este responsabilitatea acestui guvern să găsească o soluţie justă şi paşnică în faţa crizei actuale’, a insistat preşedintele PE.
Imediat după ce forţele de ordine i-au dispersat pe susţinătorii lui Morsi strânşi în două pieţe din Cairo, partizani ai acestuia au incendiat trei biserici creştine copte din centrul ţării.
În ultimele săptămâni, diplomaţia europeană a încercat, fără succes, să medieze conflictul dintre guvernul interimar de la Cairo şi opoziţia egipteană, reprezentată în special de Fraţii Musulmani, grupare din care provine şi fostul preşedinte Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată.
(agerpres)




