Externe

Un politician japonez sparge tabu-urile și îi dă o scrisoare împăratului

Un politician japonez a stârnit agitație după ce i-a dat o scrisoare despre impactul asupra sănătății populației a dezastrului nuclear de la Fukushima Împăratului, anunță euronews.

Împăratul are un rol simbolic în Japonia și încercarea de a-l atrage în probleme politice este considerată tabu.

Taro Yamamoto, fost star de cinema care a devenit politician și activist anti-nuclear, a înmânat scrisoare la petrecerea de toamnă din grădina Împăratului.

El a declarat că vrea să atragă atenția asupra mulțimii de copii afectați.

”I-am dat o scrisoare Împăratului deoarece am vrut să cunoască ce simt eu personal în legătură cu situația actuală. În estul Japoniei există copii afectați de foarte multe probleme de sănătate și persoane care muncesc în condiții de radioactivitate care sunt pur și simplu ignorați- acesta este realitatea. Am vrut ca el să afle asta”.

Ca urmare a acestui gest, au apărut voci care cer demisia lui Yamamoto.

Ministrul Culturii japonez, Hakubun Shimomura a spus că: „Dacă permitem asemenea acțiuni fără nicio repercusiune, vor fi încurajați și alții să îi dea Împăratului scrisori la diferite evenimente”.

Ministrul Justiției, Sadakazu Tanigaki crede că acest fapt ar putea duce la o încălcare a constituției.

Centrala Fukushima, aflată la nord de Tokyo, are scurgeri radioactive încă de când a fost lovită de un cutremur și un tsunami în martie 2011.

Despre Autor:

Lasă un comentariu