În zilele de 14 și 15 martie, anul curent, Aula Magna a Universității Ovidius din Constanța a găzduit Seminarul Național „Criminalitatea feminină – de la victimă la agresor”, organizat de ELSA ( The European Law Students Association), Facultatea de Drept și Științe Administrative și Universitatea Ovidius.

Nu am nicio îndoială că  tema centrală a Seminarului Național a fost aleasă pentru că suntem în luna dedicată femeii. După cum am constatat, însă, acest gen de gândire conjuncturală nu duce obligatoriu la rezultate bune.

Titlul Seminarului mi s-a părut cel puțin riscant: e posibil să abordăm criminalitatea în termeni de gen? Juridic vorbind, e o aberație: răufăcătorul va fi tratat ca atare, fie că este bărbat sau femeie. Psihologic vorbind, e o trăznaie: răufăcătorul va fi tratat ca personalitate complexă în care genul va reprezenta doar o mică parte din tabloul general. Așa că despre ce vorbim când invocăm „criminalitatea feminină”? Să  mai notez aici echivocul formulării: feminin este o calitate, nu o expresie strictă a genului – există bărbați feminini, așa cum există femei masculine. Mi-am spus că, totuși, dau prea mare atenție detaliilor.

Am ajuns din păcate abia în cea de-a doua zi a Seminarului, la timp pentru a-l asculta pe dl. Conf. Univ. Dr. Adrian Stoica ( prescurtarea titulaturilor este preluată ca atare din mapa de prezentare a Seminarului), Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative.

Dl. Stoica a vorbit puțin, din fericire. Atât cât a făcut-o, însă, a reușit să fie vag și incoerent inclusiv în concluzii, respectiv, după ce a asigurat publicul că dumnealui este un respectuos admirator al femeii, a ajuns la un discurs din categoria „misoginismul pentru avansați”.

Din fericire, spuneam, supliciul s-a derulat rapid, așa că am trecut la următorul invitat, Dna. Conf. Univ. Dr. Mihaela Rus, Prodecan al Facultății de Drept și Științe Administrative . Conform programului, promisiunea era că dumneai va vorbi despre „Profilul psihologic al femeii criminal”. Expozeul a debutat cu o trimitere la contesa- monstru Elizabeta Bathory. Să fiu sincer, mențiunea nu mi s-a părut de mare actualitate, mai ales că aceea a fost și singura informație clară primită. În rest, am ascultat o poliloghie incertă și, paradoxal, misogină, semn al unor grave confuzii în, permiteți-mi, aparatul ideatic. O idee a doamnei Decan a fost aceea că, dacă numărul femeilor ucigașe este mai mic decât cel al bărbaților din aceeași categorie, acest fapt se datorează inteligenței superioare a femeilor, care știu să-și ascundă urmele.  Am ascultat uimit această perspectivă care părea mai degrabă expresia unei polemici la o bere decât emisia unui cadru universitar. După alte locuri comune de genul: criminalii sunt oameni inteligenți și complecși, am auzit și enormități docte cum ar fi: victimele femeii criminal nu sunt neapărat bărbați!!! După alte aventuri hazlii prin lumea ideilor, doamna Mihaela Rus a ajuns la o concluzie prin care, fără nicio emoție, și-a contrazis exact tema expunerii: nu există un pattern general al femeii criminal – e nevoie de o analiză personalizată a subiectului în cauză. Păi, atunci, doamna Decan, de ce nu spuneți limpede încă din titlul expozeului dvs: nu avem intrumentele teoretice necesare pentru a face profilul psihologic al femeii criminal? De ce bateți apa-n piuă semidoct? În fine, a trecut și acest moment pe care nu mă tem să-l numesc penibil.

Următorul vorbitor a fost dl. Psiholog expert criminolog Alin Leș. Tema dumnealui s-a numit: „Femeia cu tendințe psihopate. Elemente de psihopatologie”. Expunerea a fost una corectă, aproape aridă, cu definiții ale psihopatiei extrase cvasi integral din DSM ( Manual de Diagnostic și Statistică a bolilor mintale) . Asta, desigur, în legătură cu elementele de psihopatologie, pentru că în legătură cu subiectul anunțat ca fiind principal, „Femeia cu tendințe psihopate”, nu am auzit mare lucru. Abia la final, pe fugă, au apărut câteva idei și statisici pe subiect. Fiind atât de prețioase, vi le împărtășesc și eu, aici: cele mai multe criminale sunt din categoria persoane de încredere ( asistente, infirmiere, dădace), principala metodă de asasinat este otrăvirea, nu se cunosc factorii determinanți ai gestului criminal, dar dintre cei conjuncturali pe primele locuri se află abuzul fizic, consumul de alcool/ droguri și bolile psihice. La final am aflat și ceea ce constituie, probabil, marea diferență dintre bărbați și femei când e vorba de crimă: bărbații au aproape întotdeauna o motivație sexuală, iar femeile au aproape întotdeauna o motivație materială.

Concluzia: „Seminarul Național Criminalitatea feminină – de la victimă la agresor”, despre care mi s-a spus că a fost mai reușit în a doua decât în prima lui zi, ceea ce e foarte trist, reprezintă, în sine, un fapt bun – prin tema propusă, prin spațiul propus și prin deschiderea interdisciplinară: psihologie/ drept. Este nevoie însă de practicieni, de specialiști care cercetează fenomenul în penitenciare, de oameni ai legii capabili să folosească și conceptele psihologice în activitatea lor. Altminteri, o temă generoasă, chiar dacă riscantă, are șanse mari să devină doar numele unui alt eșec.