Cultură Subscribe

Poemul săptămânii: „eco-ego” de Dana Catona

Cornel Ungureanu, cel care a și impus la noi conceptul de „geografie literară”, a lansat zilele trecute volumul „Literatura Banatului – istorii, personalități, contexte”. Mi-am amintit astfel de șocul pe care l-a avut Tudor Crețu în momentul în care nu …

Arta nu este nimic mai mult decât un instrument filosofic

Arta nu este nimic mai mult decât un instrument filosofic – sau cel puțin așa ar trebui să fie. Constituind o lume elitistă, unde doar cunoscătorii [sic!] pot să desprindă un mesaj dintr-un tablou perfect negru, în artă fiecare curent …

Intră frig şi ieşi căldură să se facă vreme bună!

Babele sunt primele nouă zile de început ale lunii martie. Se mai numesc şi Zilele Babei. Mitologia ne spune că Baba Dochia a fost un personaj real, o femeie frumoasă, zeiţă preistorică a pământului şi a vegetaţiei. A fost substituită …

1 Martie călător aduce un mărţişor

În vechiul calendar roman, 1 martie coincidea cu începutul Anului Nou, iar luna respectivă era dedicată zeului Marte, care, înainte de a deveni întruchiparea războiului, era o divinitate a vegetaţiei şi protector al căsătoriilor. Aromânii o numeau Marţul, iar meglenoromânii …

Petiţia Grupului Pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor

Noi, membrii Grupului pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România (GR-USR), constituit în februarie 2015 din scriitori membri și nemembri ai USR, am luat cunoștință cu stupoare de ultimele măsuri punitive pe care conducerea USR a găsit de cuviință să …