Ca fiecare zi, anotimp, sau an, festivalul Folk You! Florian Pittiş a fost aşteptat şi… a fost. Din 2005 încoace de când şi-a deschis scena cântului şi publicului, Folk You! a crescut an de an mai bogat (în muzici), mai deschis, mai complex, mai bun, şi mai atrăgător. Publicul vine, se bucură, cântă, dansează şi chiar huiduie (asta nu pot să-o înţeleg în ruptul capului!) şi pleacă, cu certitudinea că la anu’ va reveni la „Folk You!”. Aşa am plecat şi eu de-acolo, an de an gândind „un sfârşit e un început, ne vedem la vară”. Mai puţin anul ăsta, când am ieşit cu inima-ndoită rugându-mă „Doamne, ajută să se întâmple şi la anu’!”. Dumnezeu, sunt sigură că vrea să ajute, dar oamenii?
Anul acesta au fost năucitor de mulţi. Nu ştiu care era limita până la care se întindea marea aceea de trupuri, îmi venise gândul că probabil nici nu are vreo limită şi l-am salutat dându-i dreptate. Parţial. Cerul şi marea erau prelungirile fireşti ale sufletelor noastre aşa că acolo am acceptat nelimitarea. Nu ştiu însă cum stătea situaţia spre bulgari… 🙂
Cert e că pe plajă, de pe 1 şi până pe 4 august a fost un număr mare de oameni. Foarte mare. Habar n-am cât de mare. Pe final, Tudor Chirilă a spus ceva de 10000 şi am luat suma de bună.Oricum, e mult mai obişnuit cu mulţimile decât mine. El a fost singurul care a atras atenţia asupra faptului care mă sâcâia furându-mi pervers o bună bucată de bucurie – Folk You! e în pericol să dispară. Cauza? Banii, fireşte. Bani din ce în ce mai greu de găsit.
Nu propun introducerea de bilete, asta e propunerea solistului Vamei. Iar Marius Tucă, cel din spatele Mişcării de Rezistenţă care vrăjeşte pe toată lumea în cele 4 zile magice ca apoi să cadă în uitare şi să se chinuie să … reziste, a vrut să ofere acest festival. Şi, cum-necum, până acum a reuşit. De-acum ar trebui să punem toţi umărul – noi, cei mulţi, care ne bucurăm de el de 9 ani. Tudor Chirilă îndemna publicul să renunţe la câteva beri (vreo 3) pentru a ajuta Folk You! să fie şi la anul. E o soluţie. Ar mai fi o soluţie ca cei care-şi doresc Folk You! să-şi orienteze banalul procent 2% spre Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă. La cât amar de lume era pe plajă s-ar aduna o sumă frumuşică dacă fiecare ar da doiul lui la sută Mişcării şi ar mai spune mamei, tatălui, fraţilor şi surorilor să o facă. Iar Folk You! ar mai avea o şansă. Problema e că, în ciuda proverbului cu omul cu cap care-şi cumpără iarna car, amintirea verii intră în adormire pe timp de iarnă. Iar românii, din păcate, au o inerţie mare când e să lupte efectiv pentru ceva. Am încredere însă că de această dată nu va fi aşa.
Nu pot să povestesc aici cum a fost. Neputând să-i cuprind pe toţi aş păcătui faţă de cei care nu încap în text. Aşa că spun doar atât – a fost, din nou, o mare bucurie. Şi ar fi frumos să ne mişcăm şi noi un pic pentru ca această bucurie de vară, de Vamă, să reziste şi să existe în continuare.
Motivul acestui… apel, să-i zic aşa, sunt rândurile postate de Marius Tucă puţin înainte de începerea festivalului şi spaima să nu pierdem, din nou, ceva frumos şi autentic, ceva ce ni s-a dăruit şi, din păcate, am ajuns să considerăm că ni se cuvine fără să mişcăm nimic.
„Numai noi știm cu ce eforturi supraomenești organizăm această ediție. Nu vrem să părem patetici, dar este posibil să fie ultima ediţie. Să sperăm, totuși, că nu va fi aşa. Este foarte greu să susţii o mișcare de rezistenţă împotriva prostiei revărsate, dacă nu este susţinută și de participanţi. În aceste vremuri ostile, guvernate doar de presiunea banilor, Festivalul Folk You!Florian Pittiș există pentru voi, publicul, pentru noi, cei care suntem Mișcarea de Rezistenţă, și pentru cei care nu vor renunţa să creadă în adevăr, libertate, frumuseţe și în dragoste. Tot ceea ce vă putem promite, cu certitudine, este că ne vom întâlni la Vama Veche pe 1, 2, 3 și 4 august (2013 –n.r.).
Să sperăm că «sfârșitul nu-i aici»!” – Marius Tucă
„Folk You!… restul e muzică”.




