„Aurul de la Roşia Montană e un tezaur naţional. De aurul ăsta nu se poate atinge nimeni! Asta e moştenirea care trebuie lăsată din generaţie în generaţie pentru că va fi raţia de front. Va veni vremea când o generaţie va avea nevoie de aurul acesta!” – Harry Tavitian
„Am fost 7 ani plecat din Constanţa şi m-am întors astă vară. Să rămân. Şi am rămas… uluit de cât de mult s-au schimbat constănţenii…. Sau poate m-am schimbat eu…?!”. George Mocea a făcut Arhitectura la Bucureşti şi a petrecut acolo ceva mai bine de un sfert din viaţă – din viaţa lui -, aşa că a deprins anumite metehne. Cum ar fi – să ieşi să-ţi aperi drepturile.
Ajuns aici, pasivitatea vizibilă a concitadinilor, mă rog, a majorităţii lor covârşitoare, blazarea lor, l-a făcut să ia atitudine şi să arate ce se întâmplă. Să arate şi să vorbească. Tare şi în public. De-aia şi duminică a luat microfonul şi a început să povestească tot ce l-a determinat pe el să iasă în stradă. Nu făcea parte nici dintre organizatori, nu-i nici vreo personalitate locală. „ Sunt un cetaţean simplu!” a încheiat, el iar Gabi Tora, caricaturistul protestatar, a pus punctul pe „i”. „Şi informat”, completare care a aţâţat din nou pet-urile, oalele şi fluierele.

Dacă eşti informat, nu poţi fi manipulat!

Acesta a fost lait-motivul manifestării constănţene de duminică, printre sumedenie de artişti şi cântările lor. „Mă întreabă mulţi ce rost are să iasă în stradă. Şi nu ştiam ce să le răspund. Dar iată că am citit ieri că Scotia Capital Inc. a anunțat că nu mai tranzacționează acţiunile Gabriel Resources la bursă datorită presiunii publice din România şi din întreaga lume! Datorită celor care au ieşit în stradă!” (Scotia Capital Inc este un broker important a lui Gabriel Resouces cu sediul în Toronto dar cu filiale şi în Halifax, Montreal, Calgary, Vancouver (Canada); Atlanta, Georgia, Chicago, Illinois (SUA); Dublin (Irlanda); Londra (Marea Britanie), Hong Kong şi Singapore – n.r.). „E un început. Ar putea fi al sfârşitului. Şi iată şi răspunsul la întrebare – are rost!”, zâmbeşte George ca un prof de mate după ce a pus si ultimul punct la „Q. E. D.”.

De la golan la hipster

Îndemnul la informare a fost adresat atât populaţiei cât şi politicienilor (dar şi unor persoane publice) care abuzează de unele noţiuni pentru că sună bine… sau persiflant. Este cazul etichetei „hipster” aruncată pe piaţă şi peste Piaţă (a Universităţii), etichetare pe care Vali Coman, cunoscut şi drept „Constănţeanul”, nu a trecut-o cu vederea. „Acum 23 de ani, pe noi, ăștia mai bătrâni, ne numeau, în Piața Universității, golani. Astăzi, ne numesc hipsteri, fără ca măcar să știe ce înseamnă. Să le spunem domnilor care cred că ne jignesc spunând asta, că hipster este o persoană independentă, liberă, cu viziuni liberale, nu de partid, ci de viață. Aşa că nu putem decât să le mulţumim pentru asta!”.

Oh Lord…

Fire de artist spontan prin definiţie şi artă, Harry Tavitian a preluat ideea din zbor şi a transformat-o în dedicaţie. „Daca tot am fost comparaţi cu hipsterii – ceea ce e o onoare pentru noi -, voi cânta o piesă a lui Janis Joplin, „Mercedes Benz”. Piesa a fost una din emblemele protestelor din anii ’60 din America. O dedic celor nesătui. Şi, ca şi cum ai nostri nu ne ajungeau, au mai venit şi nea Gabriel, Chevron şi toţi ai lor.”Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz ? My friends all drive Porsches, I must make amends…” (Doamne, nu vrei să-mi cumperi un Mercedes Benz? / Toţi prietenii mei conduc Porche şi trebuie să am şi eu o staisfacţie…)

Din tezaurul nostru – Anton Pann

Înainte de asta însă, a mai fost un moment… două… Ei bine, protestul a fost un moment pe de-a-ntregul, însă presărat din plin cu sare, piper, muzică bună şi simţire. Tot bună! De miercuri se anunţase o cântare la violoncel. Şi a fost. Valentina Manaf a venit şi ne-a cântat. Mai întâi o piesă cu dedicaţie tuturor românilor. De aici şi de aiurea. Dar înainte de a începe, o fetişcană de 13 ani, pe numele ei Ioana Barbuliceanu, a luat microfonul şi a început a striga în el molipsitor: „Constănţeni, vă iubiţi ţara? Constănţeni, vă iubiţi ţara?” După DA-ul răsunător, a urmat „atunci cântaţi cu mine”. Şi a-nceput acompaniată de sunetul vibrant al violoncelului.„Deşteaptă-te române/ Din somnul cel de moarte / În care te-adânciră / Barbarii de tirani / Acum ori niciodată…” poate la fel de simţit, de trăit, ca atunci când a fost scris. În mod ciudat, chiar şi puştii care se chiţăiau undeva în spate s-au liniştit brusc apropiindu-se şi, cu feţe serioase au început să cânte…

Şi a mai fost momentul despre care începusem să vă spun… după ce „Valentina Manaf ne-a delectat cu Barbu Lăutaru” ca să-l citez din nou pe Harry, maestrul nostru, (lângă care, pe tot timpul protestului, au fost soţia lui, Manuela, fiica, Aida, dar şi părintele Nicolae Picu), a venit , inspirat, în faţa mulţimii cu o observaţie, dar şi cu o cântare dintr-un soi de fluier african (cred). „Vedeţi ce poate face tezaurul nostru? Doar că trebuie exploatat cum se cuvine – cu suflet”. Şi a cântat „Barbu Lăutaru”, în propriul stil.
Nu este cronica unui concert… dar aşa protestează hipsterii. Cu scandări, explicaţii şi muzică bună.
Şi dacă suntem la capitolul protest pe muzică, cel ce chiar a scandat muzical a fost Cezar Petrovici, omul care pe lângă folkul ce se potriveşte mănuşă acestui mare protest, a pus scandările pe note: „Uniţi, salvăm, Roşia Montană, Uniţi, salvăm, roşia Montană…” Vi-l imaginaţi pe mutică folk? Dacă nu, mai străduiţi-vă puţin. I-a urmat Walter Ghicolescu care a întrebat, şi el, retoric, „unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, caii şi flintele haiducilor?”

Pentru ce marşează constănţenii?

Pentru ca Parlamentul să respingă un proiect de lege care face statul român , şi, automat pe noi, sluga unei companii private, a unei legi neconstiuţionale.

Împotriva exploatării aurului cu cianuri pe teritoriul României.

Împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Şi împotriva explorării , care, chiar dacă pare inofensivă presupune acelaşi procedeu.
Pentru includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, astfel ca vestigii arheologice unice să nu fie risipite de dinamită.

Pentru demisia miniştrilor care au propus proiectul RMGC.

Pentru ca politicienii noştri să lase România, puţin mai bună decât au găsit-o, cum prea frumos spun cercetaşii. Dacă nu, să plece, aşa cum spune Harry Tavitian:
„După toată supărarea pe care ne-au creat-o, să le mulţumim lui nea Gabriel, Chevron şi confraţilor lor, şi alor noştri, care le cântă-n strună, să le mulţumim că ne-au prilejuit să ne unim, aici, împreună. Să nu avem ură faţă de ei şi să le cerem numai SĂ PLECE!”.

PS. „E totul de vânzare… Un munte şi o mare/ Se vând la întamplare /Şi aur dar şi soare / Doar cerul nu se vinde / Cerul e … o cărare… E de vânzare totul pe pământ / Se vinde mâine ultimul cuvant / Se vinde timpul nostru, pas cu pas / Şi nevândut, doar cerul a rămas.”
La protest au fost şi copii. Destul de mulţi. Unul dintre ei, Ioana Barbuliceanu, face muzică. Adică o scrie. Şi a şi cântat-o. Apoi mi-a povestit „Versurile îi aparţin lui Liviu Băiţel, muzica e a mea… L-a scris cam atunci cand au început războaiele politice şi treaba cu exploatarea gazelor de şist… Cam anul trecut a venit la mine cu versurile şi am făcut aproape pe loc melodia, fiind amandoi inspirati de versuri. Mesajul cântecului se portiveşte cu vremurile de acum, despre subaprecierea tuturor valorilor româneşti…. şi că nu ne lăsăm vânduţi. Şi aşa trebuie să fie!”