A supravieţuit timp de mai bine de un secol, până în zilele acestea. Din păcate, doar pentru ca noi să putem fi martori ai distrugerii sale… Hanul Balcan moare…A devenit o ruină, între ale cărei ziduri coşcovite îşi mai găsesc astăzi locul doar câini comunitari, boschetarii şi foarte multe gunoaie. De data aceasta nu putem să dăm vina pe stat şi pe autorităţi, aşa cum suntem obişnuiţi.
Clădire emblematică a Constanţei, datând de la începutul secolului XX, Hanul Balcan a fost retrocedat unui număr mare de moştenitori ai familiei Sobieschi dar de ani buni, aceştia nu fac absolut nimic pentru restaurarea impresionantului edificiu de pe Ştefan cel Mare nr.84. Varianta oficială este că nu se pot pune de acord între ei cu privire la banii ce trebuie investiţi şi la utilitatea clădirii.
Adevărul este altul: Hanul Balcan este o clădire de patrimoniu, aflată pe lista Monumentelor Istorice, aşa că beneficiază de un regim special, cu cerinţe exprese prevăzute de lege. Dacă ar fi vândut, noii proprietari ar fi obligaţi la efectuarea anumitor investiţii şi la conservarea edificiului construit în stil arhitectural neo-clasic românesc. De aceea, nimeni nu se înghesuie să îl cumpere.
Atât moştenitorii, cât şi cumpărătorii interesaţi aşteaptă răbdători ca acest imobil să se dărâme singur, să ajungă una cu pămânul, pentru ca apoi să fie scos de pe LMI (Lista Monumentelor Istorice). Aşa, clădirea şi terenul ar fi apoi vândute imediat, pe bani puţini, iar în locul Hanului de altădată am putea vedea ridicându-se vreo clădire futuristă, din sticlă şi oţel. Că ceea ce se întâmplă nu este moral, etic, creştineşte sau cum mai vreţi să îi spunem, asta este cu totul altceva… Legislaţia actuală şi sistemul birocratic permit astfel de atitudini şi Hanul Balcan este doar unul dintre numeroasele exemple de acest gen.
Cei din domeniul culturii, care cunosc cât de importantă este această clădire istorică, au din păcate mâinile legate şi nu pot face mai nimic: “Moştenitorii, vreo 10 la număr şi foarte greu de găsit, sunt împărţiţi prin întreaga ţară şi niciunul dintre ei nu pare interesat să salveze clădirea. Noi nu putem face altceva decât să ţinem o corespondenţă cu ei, să îi luăm la întrebări, să îi ameninţăm cu sancţiuni pecuniare. Atât. Ei sunt proprietari iar noi nici măcar nu avem cum să intrăm înăuntru, pentru a vedea starea clădirii. Ea este închisă cu lacăte dar de ani buni se fură dinăuntru sau pe dinafară, se distruge. În Hanul Balcan ar trebui să se investească imediat, ca în orice casă veche. Clădirea trebuie vândută şi restaurată de cineva cu bani” ne-a declarat Laura Tudosie, consultant în arhitectură din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa.
Hanul Balcan merită o soartă mult mai bună. A fost ridicat iniţial pentru a fi o casă de vacanţă dar când proprietarul a văzut clădirea terminată a decis să facă o cârciumă care să rivalizeze cu Hanul lui Manuc, din capitală. Şi s-a întâmplat acest lucru. Numeroase generaţii de dobrogeni şi turişti i-au trecut pragul Hanului Balcan pentru a gusta din bucatele tradiţionale servite în perioada interbelică şi pentru a bea un vin rece şi curat de Murfatlar. Şi pe vremea comuniştilor era unul dintre cele mai căutate restaurante de pe litoral. Zecile de mese de pe terasă erau încărcate cu halbe de bere şi platouri cu mici, devoraţi de către oamenii muncii. După revoluţie a devenit pizzerie, ba chiar şi club de filme “la video” şi ar mai fi rezistat cu succes ani buni.
A început apoi sarabanda proceselor de retrocedare, nebunia actelor de preluare, primire, conservare, corespondenţe, cedări de acţiuni, închideri de societăţi de stat, ante-contracte, mişmaşuri etc… De aproape 20 de ani, Hanul Balcan (devenit între timp o ruină modernă) aşteaptă zile mai bune, pentru a redeveni ceea ce a fost odată… Se va mai întâmpla oare acest lucru?




