Într-o țară în care multe fete sunt încă descurajate să meargă la școală, Sushma Verma are orice altceva, dar nu o copilărie tipică.
Fata de 13 ani provenită dintr-o familie săracă din nordul Indiei s-a înscris la programul de master în microbiologie după ce tatăl său și-a vândut pământul pentru a plăti o parte din taxele de studiu ale fiicei sale, în speranța că va reuși astfel să o propulseze în clasa de mijloc a Indiei, relatează ABC News.
Verma a terminat liceul la 7 ani și a obținut o diplomă de licență la vârsta de 13- repere despre care spune că au fost posible doar cu sacrificiul și încurajarea părinților săi, părinți cu o educație minimă și săraci.
”Mi-au permis să fac ceea ce mi-am dorit” a povestit Verma duminică într-un interviu dat în limba nativă, hindi. ”Sper ca nici alți părinți să nu încerce să își impună alegerile în fața copiilor lor.”
Sushma duce o viață modestă cu cei trei frați mai mici și părinții- mâncând, dormind și studiind împreună într-un apartament minuscul cu o singură cameră în Lucknow, capitala statului Uttar Pradesh.
Singurul lor venit este salariul zilnic al tatălui de 200 de rupii (mai puțin de 3.5 dolari) care muncește în construcții. Cele mai prețioase bunuri ale lor sunt un birou de studiu și un computer la mâna a doua.
Nu este o atmosferă perfectă pentru studiu, admite fata. ”Am o mulțime de visuri… Dar nu toate pot fi îndeplinite”.
Dar neavând televizor sau alte distracții acasă are unele avantaje, spune ea. ”Nu am nimic altceva de făcut decât să studiez”.
Sushma își începe studiile săptămâna viitoare la Universitatea Centrală B. R. Ambedkar din Lucknow, deși tatăl ei deja o duce și o aduce din campus în fiecare zi pe bicicleta sa pentru a putea să își întâlnească profesorii înainte de începerea cursurilor.
Prima ei alegere a fost să devină doctor, dar nu poate da testul de calificare la școala medicală până nu împlinește 18 ani.
”Așa că am optat pentru masterat iar apoi voi face și un doctorat”, a spus Verma.
Sushma, o fată slăbuță, liniștită, cu părul lung până la umeri, nu este prima cu asemena rezultate din familie. Fratele său mai mare a absolvit liceul la 9 ani, iar în 2007, la 14 ani, a devenit unul din cei mai tineri licențiați în informatică din India.
Într-o altă familie, fata probabil nu ar fi reușit să își urmeze fratele în studii superioare. Milioane de copii indieni încă nu au studii, mulți dintre aceștia fiind fete pe care părinții le țin acasă în favoarea avansării băieților. Fetele din unele sate cu o cultură conservatoare sunt îndemnate doar să se căsătorească, lucru pentru care familiile se îndatorează ca să plătească zestrea exorbitantă, deși aceasta este ilegală.
Pentru Sushma, tatăl său și-a vândut singura bucată de pământ- 930 de metri pătrați dintr-un sat din Uttar Pradesh- la prețul derizoriu de 25 000 de rupii (aproximativ 400 de dolari), pentru a putea acoperi o parte din taxele de școlarizare.
”Familia și prietenii s-au opus, dar nu am avut altă opțiune”, a spus tatăl fetei, Tej Bahadur Verma.
Restul taxelor Sushmei vor fi plătite de o organizație caritabilă care lucrează în mod normal pentru a îmbunătăți sistemele de canalizare rurale și care i-a oferit un grant de 800 000 de rupii (12 600 de dolari).
”Fata este o sursă de inspirație pentru studenții proveniți din medii de elită” care se nasc având totul, a declarat Dr. Bindeshwar Pathak de la Sulabh International care a decis să ajute după ce o televiziune locală a făcut un reportaj despre Sushma. Ea mai primește ajutor financiar și de la binefăcători individuali și alte societăți de binefacere.




