Reportaj

Povestea unei zile de arheolog sau șoldurile rubensiene ale unei Venus din Tomis

  • Venus din Tomis - Spate
    Venus din Tomis - Spate
  • Venus din Tomis - Față
    Venus din Tomis - Față
  • Placă marmură

După ce ne-a povestit cu încântare despre descoperirile ultimelor 10 luni, prilejuite de lucrările utilitare deasupra vechiului Tomis, arheologul Octavian Mitroi, a avut două zile pline de. Pe 10 iulie, spre seară ne-a sunat cu sufletul la gură. “Dragii mei aceasta a fost ziua cea mai bogată în descoperiri de când au început lucrările acestea în zona peninsulară. Nu cantitativ, ci calitativ.”

Traian colţ cu Petru Rareş

Venus din Tomis - față

Venus din Tomis – față

Descoperirea dimineții a fost un fragment de cadran solar din marmură având gravate pe el lunile anului de la februarie la aprilie, abreviat, în alfabetul grec. Cealaltă faţă a cadranului este decorată în basorelief cu motive ornamentale. “Este, după ştiinţa mea, a patra piesă din acest gen, descoperită până acum în Dobrogea. O raritate”, subliniază arheologul. “Fragmentul a fost refolosit încă din antichitate în altă construcţie. Putem spune asta pentru că avea pe el urme de mortar romano-bizantin, roziu. La prima vedere aş zice că e sec I-II p. Chr., dar e posibil să fie şi din perioada greacă”. Fără să facă pauză, omul trece direct la partea a doua a zilei. “Nu apucase bucuria acestei surprize să se domolească şi, într-o săpătură de pe strada Traian colţ cu Petru Rareş am descoperit un vas de bronz. Obiectul a apărut într-un start gros de distrugere prin incendiere pe care deocamdată îl pun în legătură cu un eveniment dramatic petrecut în perioada romano-bizantină – vremuri tulburi, cu multe invazii, năvăliri barbare şi distrugerile aferente. Crâmpeie din acest strat mi-au apărut în mai multe puncte în ultimul an, puncte răspândite pe o suprafaţă mare între Piaţa Ovidiu şi o linie jalonată de hotelul Ibis şi Tribunalul vechi, semn că un incendiu violent a cuprins o bună parte din Tomisul romano-bizantin. Sperăm că vasul va putea oferi suficiente elemente de datare şi a stratului şi, implicit, a acestui eveniment care a afectat Tomisul”.

11 iulie – O nouă Venus în Tomis

Venus din Tomis - Spate

Venus din Tomis – Spate

“Dacă 10 iulie 2013 a fost o zi… nesimțit de rodnică, ziua care a urmat a marcat întrecerea oricărei măsuri. Am început ziua cu gândul că o zi cu asemenea descoperiri precum cea din ajun va trebui urmată, în compensație, de un an de descoperiri mărunte, nesemnificative. Și, până la un moment dat, așa se părea că vor decurge lucrurile. Stres, praf, nervi. La un moment dat, îi aud pe reprezentanții firmei de construcții strigând, «Hei, arheologia! Goliat!» (statura arheologului povestitor poate furniza astfel de porecle – n.r.) Stau și mă întreb, mai în glumă, mai în serios, «Cu ce-oi fi greșit?» Ne întâlnim la jumătatea drumului și inginerul șef îmi spune că muncitorii care sapă pe Strada Traian au găsit «uite-așa, un bust de femeie» (De unde! Era, de fapt, un fund, nu un bust – n.r.). Dumneavoastră dacă ați fi fost în locul meu ați fi crezut? Nici eu. Nici nu fac vreun efort să-mi ascund scepticismul. Nu se poate. Trebuie să fie o farsă. N-are voie să fie adevărat. Inginerii nu se lasă, așa că într-un final pariez pe o sticlă de whiskey că nu e pe bune. Fie ce-o fi. Și a fost, că am pierdut pariul și sunt bun de cinste. Într-adevăr, când ajungem la punctul de lucru suntem întâmpinați de rotunjimile unei Venus din marmură. Este un fragment de statuetă, cel mai probabil de epocă romană. O nouă… străveche Venus din Tomis”.

Despre Autor:

Lasă un comentariu