Programele americane de monitorizare a comunicaţiilor au permis dejucarea a „peste 50 de comploturi teroriste” după atentatele din 11 septembrie 2001, susţine directorul Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA), Keith Alexander.
„Aceste programe sunt extrem de preţioase pentru protejarea naţiunii noastre”, a insistat acesta în fața membrilor Comisiei de Informații din Camera Reprezentanților.
„În ultimii ani, informațiile colectate prin programele de monitorizare au permis dejucarea a peste 50 de atacuri teroriste din 20 de țări. Zece dintre aceste comploturi vizau teritoriul Statelor Unite”, a precizat el.
Potrivit unui sondaj comandat de USA Today/Pew, 48% dintre americani sunt de acord cu programele de monitorizare a comunicaţiilor.

Gigantul american Yahoo îşi anunţă utilizatorii, într-un email, că a primit între 12.000 şi 13.000 de cereri de informaţii din partea autorităţilor americane, în perioada 1 decembrie-31 mai 2013.
Cererile de informaţii au fost făcute în mare parte pentru „fraude, crime, răpiri şi alte anchete penale”, explică scrisoarea publicată în cursul nopţii de luni spre marţi pe pagina societăţii de pe Tumblr şi semnată de către directoarea generală, Marissa Mayer, şi şeful serviciului juridic, Ron Bell.
Potrivit email-ului, intitulat „Angajamentul nostru pentru viaţa privată a utilizatorilor noştri”, acest număr include toate tipurile de cereri de informaţii.
„Ca şi celelalte întreprinderi, Yahoo nu poate dezvălui, din punct de vedere legal, numărul cererilor” privind asigurarea protecţiei teritoriului, „deoarece aceste cifre sunt confidenţiale. Cu toate acestea, noi solicităm Guvernului federal să-şi reconsidere poziţia asupra subiectului”, continuă email-ul.
Marile grupuri de Internet s-au confruntat cu neîncrederea utilizatorilor, după dezvăluirile lui Edward Snowden, un fost consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), potrivit cărora acestea au furnizat date personale în cadrul programului de spionaj PRISM.
Companiile, printre care figurează Apple, Google, Facebook şi Yahoo, au dezminţit afirmaţiile potrivit cărora NSA avea acces direct la serverele lor. Potrivit autorităţilor americane, programul era destinat să ajute la împiedicarea comiterii unor atacuri teroriste.
Apple a dezvăluit luni că a primit între 4.000 şi 5.000 de cereri de informaţii în şase luni din partea autorităţilor americane în cadrul programului secret de supraveghere a Internetului, la câteva zile după ce Facebook şi Microsoft au făcut dezvăluiri similare.
Pe site-ul său, Apple a anunţat că autorităţile americane au emis până la 5.000 de cereri de informaţii despre utilizatori, în perioada 1 decembrie 2012 – 31 mai 2013, vizând între 9.000 şi 10.000 de conturi. Cererile erau în mare parte legate de anchete penale, căutare de copii sau de persoane dispărute atinse de boala Alzheimer, sau de prevenire a unor acte de sinucidere.
„Echipa noastră evaluează fiecare cerere, de la caz la caz, şi furnizează doar informaţiile strict necesare, în cazul în care apreciază că cererea este adecvată”, a menţionat Apple.
(mediafax)




