Activiștii Greenpeace care protestează împotriva reținerii de către autoritățile rusești a 30 de persoane pentru acuzații de piraterie, au escaladat clădirea Gazprom din Paris și au drapat-o cu un banner prin care cereau eliberarea celor din ”Arctic 30”, anunță euronews.
Reținuții, 28 de membri Greenpeace și doi jurnaliști pe cont propriu, sunt încarcerați în orașul port Murmansk din Rusia de când au fost arestați luna trecută pentru a demonstra împotriva forărilor din largul oceanului Arctic.
Șeful Greenpeace, Kumi Naidoo s-a oferit să țină loc de garanție pentru cei încarcerați după ce un tribunal rus a refuzat să îi elibereze pe cauțiune pe trei dintre cei reținuți: ”I-am scris președintelui Putin cerându-i o întrevedere de urgență și oferindu-mă să vin în Rusia și să rămân ca garanție în schimbul eliberării și cauțiunii activiștilor și să stau în Rusia pe tot parcursul procesului”, a spus acesta.
Rusia susține că au fost descoperite droguri la bordul spărgătorului de gheață sub pavilion olandez, Arctic Sunrise.
Între timp, Olanda a început procedurile legale împotriva Rusiei spunând că aceasta a reținut în mod ilegal activiștii de pe vas.




