Pe la 16:45, când ploaia se căznea să rupă din nou norii (mai dăduse o răpăială cu vreo 10 minute mai devreme) am primit un mesaj cu faţă tristă: “ne mai întâlnim? Că plouă.”

Hm, asta da încercare. Mai ales pentru constănţeni care sunt foarte ocupaţi: ba trebuie să meargă la mall, ba la plajă, ba la club sau la vreun party, ori la terasă….

“Păi, plouă, nu plouă, eu merg”, zic, “aşa că dacă vii şi tu, ne-om întâlni”. Pornesc spre uşă, îmi smulg umbrela din cuier şi copilul din faţa calculatorului şi purcedem printre picături spre întâlnirea cu cei care nu-s de acord în ruptul capului cu alde Sfarmă Piatră, Strâmbă Lemne, Setilă de Aur, Conştiinţă Adormită care au pus ochii pe munţii, pădurile şi apele noastre.

Povestea e simplă – nu vrem să ne exploateze nimeni, român sau străin în modul ăsta sălbatic. Pentru că propunerea aia e sălbatică. Hai să distrugem Pământul să scoatem tot aurul din el. Bine, bine… Şi pe ce ne mai sprijinim? Atât e de simplu: îţi tai craca de sub picioare. Şi pe urmă ce faci? Îţi frângi gâtul.

De-aia nu l-am înţeles pe Crin Antonescu, care, mânat în faţa microfoanelor de frica străzii a declarat că e împotriva proiectului având grijă însă să sublinieze, apăsat, că el nu e ecologist.

Nu ştiu, dar mie mi se pare că în lumea de azi, în care dacă nu eşti atent te sufocă ori gunoaiele ori noxele ori otrava din alimente, să nu fii ecologist e o dovadă de iresponsabilitate. Mai ales când tu ai de gând să candidezi la o funcţie ca cea de preşedinte – nu de scară ci de ţară. E ca şi cum ai spune turmei: “hai, tăiaţi pădurile, aruncaţi gunoaiele în râuri, deversaţi otrăvurile în mare, că nu mă interesează. Eu nu sunt ecologist.” Omul a spus-o cu atâta insistenţă, că parcă era un adolescent care se chinuie să-şi şteargă de pe mână ştampila de intrare în club, să nu i-o vadă mama. Dar atât despre problemele domnului Antonescu. In definitiv sunt ale lui, şi cum dânsul nu e ecologist, nici pe noi nu ne interesează.

Uniţi. Salvăm!

Povesteam despre întâlnirea noastră paşnică de la Statuia Libertăţii, din după-amiaza zilei de 8 septembrie. Acolo au fost ecologişti, adică oameni cărora le pasă de mediul în care trăiesc, dar mai ales de mediul în care vor trăi copiii lor. Puţini la început, şi cam plouaţi. La propriu. Apoi, timid au început să se mai adune. Copii, tineri, adulţi şi câteva doamne care mi-au spus că au aflat de întâlnire de la copiii lor care protestează care pe unde. Fiica uneia dintre doamne era la Paris, la protestul din faţa Ambasadei României… Părinţi trimişi de copii, copii aduşi de părinţi…

Din păcate, pentru că ploaia întindea o pâclă de amorţeală peste mica adunare, nici presa nu a fost foarte interesată. A venit un pic la început, atât cât să ne arate puţini şi plouaţi precum eram. De-ar fi avut răbdare, ne-ar fi văzut uniţi, strălucitori şi puternici. PET-urile ne sunt martore! Pe la ora 18:00, când norii s-au împrăştiat şi a ieşit soarele ne-am urnit de lângă statuie, am traversat parcul şi, am ocupat trotuarul de pe Bd. Ferdinand. Apoi ne-am prelins pe Tomis “Uniţi! Salvăm! Ro-şi-a Montană! Uniţi! Salvăm! Ro-şi-a Montană!”, ţinând ritmul cu PET-urile din dotare. Din când în când ne trezeam acompaniaţi şi de câte-un claxon. În rest, oamenii ne priveau curioşi, amuzaţi, intrigaţi, zâmbitori sau sceptici. E adevărat, ăştia din urmă parcă au fost mai puţini, deşi mai vocali – o bătrânică, în zona parcului Tomis 2, ne-a strigat cu reproş: “Lăsaţi oamenii fără locuri de muncă!”, iar alta, muuult mai bătrânică, la întoarcere -pe Ştefan cel Mare-, a aruncat dintr-o parte : “Sunteţi plătiţi de PDL!”.

“Dacă vă pasă, ieşiţi din casă!”

Marşul a continuat paşnic, dar gălăgios cu strigături adaptate la situaţie. În zona teraselor, a mers foarte bine: “Dacă vă pasă, plecaţi de la terasă!”.

Am încrucişat tot felul de priviri cu cei de pe la mese, cele mai multe fiind mirat-amuzate, dar nu le-a păsat.

Cum nu toţi ne-am amintit să ne înarmăm cu PET-uri, cu ocazia asta parcul Primăriei a fost curăţat conştiincios de orice urmă de sticlă de plastic – şi aici Cosmin Bârzan e eroul – ulterior urmând a fi curăţat tot trotuarul şi zonele adiacente pe distanţa Parcul Primăriei – Parcul Tomis 2 şi retur. Până-n Parcul Tomis 2 pentru că acolo ne-am întâlnit cu o altă facţiune pornită de la City Mall. Ei, fiind puţini n-au scandat dar au împrăştiat fluturaşi cu şi despre Roşia Montană şi Gazele de şist, să nu poată spună nimeni, la o adică, că n-a ştiut. Vorba unei partenere de marş, o doamnă prezentabilă şi hotărâtă. “Cum de nu-şi dau seama că acum încă se mai poate face ceva!? Mai târziu degeaba or să se vaite: «vaaaai ce-am păţit!» dacă acum nu se mişcă… Constanţa asta este aşa într-o fază de amorţire şi indiferenţă… greu de înţeles.”

“Nu corporaţia face legislaţia!”

Aţi fost vreodată la o plimbare cu strigături? Trebuie experimentat, şi aici mă adresez constănţenilor, că ei au carenţe mari pe partea asta. Îţi dă un sentiment de apartenenţă la o idée, la un grup. Îţi oferă certitudinea că nu eşti singur.

O tânără a venit cu copiii după ea. De fapt în faţa ei, sau în rând cu ea ori la ea în braţe. Pe ei nu i-am auzit comentând tot drumul iar pe ea nu am văzut-o altfel decât cu zâmbetul pe buze. Se vedea că se bucură că a putut ieşi în stradă să-şi strige păsul. Iar ăsta e mare lucru! Fetiţa de 4 anişori era etichetată drept “viitor emigrant ecologic”,iar băieţelul, cu juma de cap mai mare decât sora lui, a plimbat mândru mesajul: “Lasaţi copiii în ţara lor! Spuneţi Pa cianurilor!“. Dintre toţi, ea m-a impresionat cel mai mult. Contrasta puternic cu pensionarii prezenţi din abundenţă în parc, dar cu totul absenţi…

Baricada Verde a dat adunarea şi pe 11 septembrie

Chiar dacă astăzi, 9 septembrie, pare că problema Roşia Montană s-a rezolvat şi că proiectul va fi retras din Parlament, un alt protest organizat de Baricada Verde este programat pentru miercuri, 11 septembrie, ora 18:00, la harta de pe Bd. Ferdinand, în buza Parcului Primăriei. Mai e de cucerit o redută – gazele de şist şi fracturarea care nouă, dobrogenilor, ne va cam rupe coastele. Şi iată că, forţa străzii există şi contează.