Externe

Uniunea Europeană de Radioteleviziune cere Greciei să anuleze decizia de închidere a radioteleviziunii publice

Preşedintele UER, Jean-Paul Philippot, şi directorul general, Ingrid Deltenre, i-au trimis o scrisoare premierului grec Antonis Samaras pentru a-i cere „să facă uz de toate puterile pentru a anula imediat această decizie”, a precizat UER într-un comunicat.

„Existenţa mass-meda de interes public şi independenţa lor faţă de guvern sunt în centrul societăţilor democrate”, subliniază această organizaţie europeană, care îşi exprimă ‘consternarea profundă’ după anunţul Atenei.

„Rezultă că orice modificare importantă în sistemul mass-media publice nu trebuie decisă decât după o dezbatere deschisă şi exhaustivă în parlament şi nu printr-un simplu acord între doi miniştri”, adaugă UER.

Organizaţia relevă că, în această privinţă, decizia anunţată marţi, cu efect imediat – posturile publice de radioteleviziune ERT au încetat să mai emită la ora locală 23.00 (20.09 GMT) -, a fost rezultatul unor prerogative excepţionale acordate de urgenţă ministrului finanţelor şi omologului său însărcinat cu mass-media şi sectorul public.

citeste întreg articolul aici.

 

Despre Autor:

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu