Depresia este o boală cât se poate de serioasă, care nu trebuie tratată cu indiferență. Conform statisticilor și studiilor, de la sine nu trece! Contrar miturilor sociale, ea afectează și bărbații, deși nu în aceeași măsură ca pe femei.

De ce am ales să scriu în special despre depresia la bărbați? Pentru că bărbatul, intoxicat de anumite norme sociale, în afară de simptomele depresiei mai prezintă și alt gen de simptome. Cum ar fi negarea – nu vrea să recunoască faptul că are probleme : „Cum? Eu, Mie să mi se întâmplă așa ceva?!”. Amână confruntarea cu propriile slăbiciuni, consideră că trebuie să fie puternic și să ignore simptomele.

Depresia nu își „alege” victimele în funcție de statut social, cont bancar, situație maritală sau charismă. E adevărat, însă, că anumite circumstanțe pot favoriza declanșarea unui episod depresiv: stresul, despărțirile, pierderea cuiva drag, boli cronice, crize spirituale etc.

Un diagnostic corect și pus la timp este de natură să readucă persoana aflată în suferință psihică pe un făgaș bun de viață, ea recâștigându-și, sub supravegherea specialiștilor, pofta de viață, tonusul cotidian, randamentul profesional, sensul.

Subiecții descriu simptomele depresiei utilizând termeni precum „trist”, „neliniștit”, „gol”, „lipsit de chef” etc. O constantă a depresiei este o „tristețe ireprimabilă”, care îi face pe subiecți apatici și neliniștiți, dominați de o teama difuză. Iată cum vorbește despre sine Andrei, un bărbat în vârstă de 37 de ani: „Parcă aș fi fost amorțit, parcă nu mă puteam mișca. Nu puteam face nimic, ieșeam aiurea prin oraș, ajungeam la marginea orașului și priveam marginea pădurii… într-o zi, întorcându-mă, soția m-a întrebat dacă s-a stricat vremea și n-am fost în stare să-i răspund. Nu văzusem nimic altceva decât pe mine, înaintând printr-un oraș pustiu. Îmi puteam privi doar tristețea. Doar tristețea exista și nimic altceva!”.

Sentimentele constante, profunde, de pesimism, disperare, tristețe constituie un simptom frecvent al depresiei. Iar neliniștea asociată acestor sentimente, fără ca ei să i se poată descoperi un motiv anume, concret, este de asemenea definitorie.

Iată care ar fi principalele simptome ale depresiei întâlnite la bărbați:

1. Senzația unei vinovății nelămurite, inutilitate, neputință, slăbiciune. Se conturează și un fond de degradare a stimei de sine. Subiectul răspunde din ce în ce mai dificil unor solicitări exprese și urgente marcate de verbul „a trebui”. Un profesor în vârstă de 43 de ani își caracteriza în acești termeni situația: „…Mă simțeam inutil. Îmi spuneam că tot ce fac este fără valoare, că nu-i interesează pe alții… Chiar m-am gândit, la un moment dat, să schimb ceva în viața mea, să mă mut, să plec din oras, să divorțez. Oricum n-aș fi putut! știam că nu sunt în stare nici să iau o decizie, nici s-o traduc în faptă”.

2. Pierderea interesului, lipsa de chef, a dorinței de a face ceva (orice). Aflat în fața unui proiect pe care trebuie să-l realizeze, subiectul eșuează încă înainte de a-l începe. Nu este interesat nici de activități cotidiene pe care, anterior, le realiza fără a resimți efort; nu este interesat nici de activități pe care anterior le considera plăcute. Mihai, un bărbat în vârstă de 31 de ani, își exprimă astfel starea: „Nu-mi mai place să merg pe stadion, nu mai vreau să mă întâlnesc cu prietenii pe terasă… Mi-e groază când mă trezesc dimineața și-mi dau seama că trebuie să merg din nou la slujbă… Nici de sex nu mai am chef. Am început să beau mai mult, singur, acasă”.

3. Lipsa de energie, oboseala cronică. Activitatea intelectuală devine mai lentă, de asemenea reacțiile și mișcările. Lentorii care caracterizează subiectul i se asociază (augmentând-o) o oboseală profundă, persistentă.

4. Dificultăți de concentrare în luarea unei decizii; probleme cu memoria. Aceste simptome îi complică subiectului viața personală și profesională; el are greutăți în a lucra, în a-și asuma și a realiza sarcini mai complicate. Își desfășoară activitatea profesională fără implicare, într-o stare de absență, punându-și în pericol slujba.

5. Dificultăți de a se trezi și a adormi. Insomnia devine un simptom cronic, adesea însoțindu-se și cu alte tulburări ale somnului. Subiectul se poate trezi la miezul nopții și se gândește la situația în care se află. Un alt subiect poate dormi până la 12 ore, pentru a se trezi rupt de oboseală.

6. Modificări de apetit. De la caz la caz, se întâlnesc pierderi de apetit (subiectul spune că „mâncarea nu mai are nici un gust”). Când sentimentul de neliniște este copleșitor, subiectul nici nu se mai atinge de hrană. Prin urmare, depresivul slăbește vizibil. Alți subiecți ajung să mănânce mai mult decât de obicei.

7. Stare de agitație și iritabilitate. La bărbați, depresia se poate manifesta și prin crize de furie, prin stări de iritare accentuată și de agitație. Subiectul pur și simplu nu se poate stăpâni. Răvășit de gândurile sumbre care îl macină, el încearcă să se elibereze de frustrări învinovățindu-i mereu, cu vehemență, pe cei din jur. Iată cum se descria Pavel, un bărbat de 44 de ani: „Eram lipsit de orizont, nu puteam face nimic, nu puteam schimba nimic. Nu eram în stare să mă gândesc ce-ar trebui să fac peste un ceas. Nu-mi plăcea nimic! Nu mă plăceam nici pe mine, nici pe alții nu-i mai plăceam. Eram furios. Treceam de la mânie la mâhnire și de la mâhnire la frustrare. Într-o noapte de martie am ieșit în livadă și am început să lovesc cu picioarele în copaci. Apoi m-am întors în casă, am luat pușca de vânătoare și am tras câteva gloanțe în vânt…”.

8. Simptome fizice persistente. Stresul, tensiunea, oboseala se asociază adesea în cazul depresiei cu simptome fizice precum dureri de stomac, indigestie, dureri de cap, dificultăți de a respira etc.

9. Gânduri de suicid. Se poate ajunge chiar la intenții suicidale și la încercări de suicid. Riscul este cu atât mai serios la bărbați fiindcă, de regulă, ei caută să renunțe la viață recurgând la metode mai violente, mai „sigure” decât o fac femeile. Intenția suicidală este o expresie a depresiei cronice și apare ca un ipotetic remediu.

Modalitățile de tratament diferă în funcție de diagnostic, severitatea simptomatologiei și de opțiunile subiectului (de la tratamentul medicamentos, la psihoterapii de scurtă durată). Dacă medicul îi prescrie tratament medicamentos, adesea subiectul este tentat să renunțe mai repede la el, ceea ce este o greșeală, fiindcă astfel se ajunge, curând, la o revenire a semnelor de depresie.

De regulă, psihoterapiile scurte durează între 10 și 20 de săptămâni. Din comoditate, se întâmplă ca unii subiecți să prefere (sau chiar să solicite, dacă este posibil) tratament medicamentos. Familia, prietenii, colegii pot constitui un suport pentru subiect; încurajările lor sunt foarte utile. Suportul emoțional acordat unei persoane depresive implică multă înțelegere, răbdare, afecțiune, abilitatea de a-l pune în valoare.