Dacă trebuie să-ți pui întrebarea  sunt „îndrăgostit sau nu?”, atunci nu ești. Îndrăgostirea e o epifanie intensă a ființei tale, o criză psihică totală care se insinuează visceral în fiecare gând pe care îl ai. Nu ai cum să nu stii. E simultan paralizant și euforic, e stânjeneală și curaj în același timp, e risc și certitudine deopotrivă. Îți vei recunoaște ție și lumii întregi, cu un zâmbet tâmp, mirat și încântat: „M-am îndrăgostit!”

Te vei trezi brusc din luciditatea de a fi doar tu, în magia de a fi doar noi – și nimeni altcineva. Îndrăgostirea e un spațiu mental extins spontan în a încorpora, în fiecare gând, pe un altul. Un fel de Big Bang al conștiinței, o trezire paroxistică la viață, un import cosmic de culoare, de noblețe, de sens, de aspirație.

Reînvie în tine toată istoria iubirii, de la Romeo și Julieta la John Lennon și Yoko. Ești brusc ridicat la rang de Zeu al cărui apostolat este răspândirea zvonului că dragostea e singura salvare. Da, halucinații demiurgice de care râzi cand te desfeți leneș în cinism. Și, în același timp, nestemate atemporale de trăire care te fac să explorezi abisurile și culmile umanității.

Așa sunt începuturile îndrăgostirii – o recunoaștere și o regăsire spontană, cuceritoare prin firescul și surpriza descoperirii de asemănări. Îndrăgostirea e promisiunea tacită a unei înțelegeri reciproce atât de totale încât e un nou răsărit de viață. De fapt, viața atunci începe, aceasta-i probabil valoarea terapeutică a oricărei îndrăgostiri: te scutură din moarte clinică, din somnul credinței și speranței.

Așteptarea mesianică a iubirii pare să ia sfârșit, odihnindu-ne liniștiți dar foarte atenți în conversații pline de nimicuri și, totuși, atât de pline de sens. Sporovăim conspirativ de-a lungul și de-a latul conștiintei, descoperind cu încântare că avem aceleași simpatii și aceleași disperări. Un cifru exact ale cărui numere se inventează cu fiecare atingere, o ecuație complexă din care scazi și aduni până tinde spre infinit.

Toți cei de până atunci devin compromisuri și automistificări de care ne dezicem eliberați.  Vor beneficia, însă, de toată iertarea noastră în lumina generozității oferite de noul sentiment de îndrăgostire. Asta-i frumusețea iubirii – șterge cu buretele toate cicatricile minții, trezindu-ne spontan în revelația că totul este așa cum trebuie să fie.

Dezastrele sentimentale de până atunci sunt reinvestite cu sens destinic – acela de a ne fi pregătit pentru minunea pe care o trăim în prezent. Vom recunoaște în celălalt omul pe care îl căutasem febril toată viața, o ființă a cărei inteligență o reflectă pe a noastră, un om căruia îi admirăm alegerile, de la cărți la opinii politice sau vestimentare. Vom fi deschiși în mod firesc la a ne lăsa convinși de celălalt atunci când vom găsi diferențe, pentru că din start îi admirăm inteligența și, astfel, îi vom da șansa de a ne prezenta o altă viziune asupra vieții.

Înrădăcinarea ontologică pe care o simțim în dragoste e sentimentul unic că am ajuns, în sfârșit, acasă.  Apuse sunt vremurile în care făceam eforturi să ne justificăm, să ne argumentăm, să convingem. E suficient să spui o dată ceea ce ai de spus. Dansul minților care s-au căutat și așteptat una pe alta e plin de maniere nobile, absența orgoliului fiind singura regulă a jocului.

Teatrul seducției inițiale evoluează într-o seriozitate cosmică atunci când realizezi, încântat și înspăimântat deopotrivă, că fericirea ta va depinde mereu de zâmbetul și privirea celuilalt. Mințim dacă spunem că putem ierta vreo scăpare. Orice virgulă trebuie să fie la locul ei, orice opinie diferită trebuie clarificată până la epuizare – pentru că nu e loc de neînțeles.

Da, contrariile se atrag dar se și despart. E suficient contrariu în diferența bărbat- femeie, oricare alte deosebiri majore ne vor înfrigura sufletele cu tristețea de a nu fi fost înțeleși. Dragostea nu e o luptă de convingere a celuilalt ci o deschidere spontană la a negocia diferența. Vom fi de acord să fim în dezacord câteodată, cu flirt și cu tachinare în loc de reproș și critică. Dar, asta, doar când ai certitudinea că ești deopotrivă de vital în viața celuilalt.

Totul începe cu chimie și continuă cu alchimie. Așa cum spunea C.G. Jung: „Întâlnirea dintre două personalități e asemeni contactului între două substanțe chimice: daca există vreo reacție, ambele se transformă.”

Aceasta e și magia căutată a îndrăgostirii: nu te schimbă nimeni, te transformi tu! De la sine. Prin celălalt. Și, într-un final, ne îndrăgostim, de fapt, de cei care devenim atunci când suntem îndrăgostiți: o lume vie, plină de înțelegeri și de înțelegere, un upgrade vital de conștiință și destin.