Am citit astăzi o ştire, pe social media, indignată, cum că în Rusia s-ar fi dezincriminat violenţa domestică, dacă ea nu produce leziuni ale oaselor. Preluată de hotnews, după un site englez, care cita la rândul lui un tabloid rusesc, care nu dădea nicio sursă a textului legislativ. Deci, practic, fără nimic sigur. Îmi vin în minte coincidenţe stranii cu toate discuţiile, manifestaţiile, din ultimele zile despre dezincriminarea corupţiei.
Corupţia este vio-lentă, fără doar şi poate. Dar violenţa este coruptă? Sunt atâtea cazuri în care, la nervi, avem manifestări violente. Lovim, dăm cu pumnii, ne batem – fie doar şi simbolic. Înjurăm. Semnalăm obscen. Faţă de cine? Nu faţă de un copil, nu faţă de o femeie (asta, dacă presupunem că suntem în rolul masculin). Bărbaţii au, de obicei, între ei, o abordare mult mai directă, de tipul „hai afară să ne batem”. Tradiţia luptelor, turnirurilor, războaielor – este prea adânc înrădăcinată în ei. Un bărbat va prefera întotdeauna să-ţi tragă un pumn, decât o palmă. O femeie, în schimb, îţi va trage palma. Sau te va zgâria.
De ce acceptăm ca, atunci când ne întoarcem la miezul nopţii, de la o bere cu prietenii, să zicem, să primim acea palmă din partea femeii, însoţită de întrebarea „unde ai fost până acum, porcule?”. Nu reacţionăm, ne facem că nici n-am văzut. Dar asta-i nu tot violenţă domestică? Palma aia provine, însă, dintr-un fel de grijă, de îngrijorare – şi poate fi o dovadă de dragoste. O mult prea frumoasă palmă. Zgârieturile din actul sexual nu sunt violente? Celebrul episod al violării Matildei, din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, al lui Marin Preda – nu e o dovadă de dragoste? Eu zic să nu încurcăm lucrurile. Bărbaţii se bat între ei într-un fel. Dacă s-ar bate cu femeile, ar fi dezastru. Şi, pentru ce nu fac asta? Pentru că au nevoie de încredere.
Vorbesc din perspectiva unui bărbat, nu am cum altfel. Şi, din perspectiva unuia care nu pricepe în niciun fel violenţa conjugală. Care mai mult rău face, decât bine. N-are niciun folos – dimpotrivă, agravează lucrurile. Ce-ai rezolvat dacă ţi-ai bătut nevasta? Sau, dacă te-a bătut ea pe tine? Şi, mai este un motiv: că nu ne atingem de femei şi copii fiindcă ei reprezintă viitorul nostru. Însă, în mica violenţă, cea acceptată tacit, există o comuniune. Da, există. Senzaţia că poţi face bine dacă faci rău – că celălalt te primeşte şi aşa, că poţi greşi, dar că cineva te va înţelege, că te vei trezi dimineaţa în braţele ei / lui. Că trăieşti – iar viaţa e vio-lentă.
