O carte pe care se pare că mulţi n-au înţeles-o, cea a lui David Fromkin, A Peace to End All Peace (1989) – nici nu ştiu dacă a fost tradusă în română. Una dintre variantele pe care le-am găsit este O pace care a pus capăt păcii. Am recitit-o, în engleză, imediat după Charlie Hebdo. Ea vorbeşte, în esenţă, despre consecinţele devastatoare ale păcii din Orientul Mijlociu, de după Primul Război Mondial, când aroganţa „marilor puteri” europene le-a făcut să traseze state întregi, artificiale, cu creionul pe hârtie. Este suficient să ne uităm pe o hartă – graniţele sunt parcă desenate cu rigla, şi este imposibil să corespundă unor comunităţi reale. Se compară numai cu aceeaşi aroganţă cu care, după Al Doilea Război Mondial, Uniunii Sovietice i-a fost cedată întreaga Europă de Est – prin nişte simple însemnări pe un şerveţel. Sau cu felul în care Stalin a trasat frontiera cu România, folosind un creion bont, cu amprentă groasă, pe care evident că sovieticii au interpretat-o în avantajul lor, şi astfel se face că regiuni întregi din Bucovina, cu populaţie compact românească, au rămas în afara României (se află şi acum acolo, în actuala Ucraină). În cazul de faţă, după prăbuşirea Imperiului Otoman, mulţi s-au îngrămădit la felierea lui. Deocamdată, Statele Unite foarte timid – însă, la realizarea imensului potenţial al resurselor de petrol ale statelor arabe, din ce în ce mai agresiv. Media „occidentală” a propulsat figuri discutabile, care ar fi contribuit la „eliberarea” Arabiei, precum colonelul Lawrence al Arabiei, după ale cărui memorii s-a făcut un film celebru, cu Peter O’Toole, Omar Sharif şi Anthony Quinn în rolurile principale, în 1962. Nu se prea cunoaşte că traducătorul în română al lor a fost nimeni altul decât Mircea Eliade, care vorbea despre un Lawrence care să fi construit un „regat mental”, fiind „primul guvernator de facto al Damascului”. Adică, al actualei capitale a Siriei. Şi iată că, astfel, ne întoarcem de unde am plecat – la pacea care a pus capăt păcii. Bucla s-a răsucit. Tragedia oribilă de aseară din Paris are poate cauzele ascunse în această „ciocnire a civilizaţiilor” căreia cei nevinovaţi îi cad – precum am văzut – victime.
Pacea care a pus capăt păcii
