Anticul Tomis doarme, pe alocuri răvăşit, sub Constanţa modernă. Stratul cel mai vechi şi cel mai adânc, la care se ajunge greu şi rar, este cel rămas d ela coloniştii greci ajunşi pe malul Pontului Euxin din vechea cetate Milet.

Constanţa (pe numele anterioare Kustendje, Constantiana şi Tomis), atestată documentar la 260 a. Chr. și arheologic din prima jumătate a sec. VI a. Chr. este unul dintre cele mai vechi oraşe de pe teritoriul României. În toţi aceşti aproape 2600 de ani, oamenii au construit clădiri noi peste cele vechi: peste bordeie, peste case, peste domusuri, agore, ziduri de fortificaţie sau bazilici. Dacă ni le-am închipui unele peste altele, sub Constanţa actuală, ne-am putea imagina trei oraşe suprapuse, ca trei etaje de bloc. Doar că ordinea nu s-a păstrat, oamenii, din cele mai vechi timpuri până azi, având obiceiul de a refolosi materialul existent (blocuri de piatră, bucăţi de coloane, dale de pavaj şi tot ce putea constitui material de construcţie) în construcţiile noi. De aceea, o radiografie în secţiune a dedesubturilor Constanţei ar putea fi de ne-nţeles pentru marea majoritate a privitorilor. Există însă un segment care ar putea să desluşească întrucâtva misterul şi să pună piesele la locul lor. Arheologii. Dar, din păcate, au destul de rar ocazia.
Cum clădirile oraşului modern nu permit o cercetare sistematică a celui antic, doar lucrările utilitare (reţea de apă şi canal, cabluri, refacerea străzilor) mai scot la vedere mărturii ale vechiului Tomis.

De aproape un an, peninsula constănţeană este scormonită de astfel de lucrări iar unul dintre arheologii care supraveghează săpăturile este Octavian Mitroi. L-am întâlnit zilele trecute, pe la orele 15, atunci când arşiţa e în toi, cărând un bloc de marmură încrustat cu ornamente florale. “O arhitravă”, ne-a spus el mândru, “o bijuterie”. Omul e pasionat. A adus pietroiul în braţe de lângă Bazilica Sf. Anton unde l-a găsit, până la Muzeul de Istorie. “N-am găsit nicio roabă disponibilă…”, ne-a explicat el zâmbind ştergându-şi sudoarea de pe faţă.

Pentru majoritatea astfel de bucăţi scoase la suprafaţă nu reprezintă decât nişte pietre (mai fasonate, ce-i drept, dar pietre) sau cioburi. Dar aşezate unde trebuie în timp, ele pot furniza o imagine a vechii cetăţi. Şi o poveste. Pe baza urmelor găsite cu ocazia acestor săpături, coroborate cu ce se ştie déjà despre Tomis, arheologul a început să lege povestea vechiului oraş, atât cât se poate ea formula până acum. Care a fost întinderea oraşului în diferitele lui perioade de existenţă, pe unde treceau zidurile de apărare, pe unde erau străzile care străbăteau Tomisul, agora, bazilicile, cimitirele dar şi unde se discutau problemele urbei. Chiar dacă, după cum ne-a spus arheologul, “harta Tomisului este plină de pete albe”.

Din cercetările de până acum se bănuia că Tomisul în perioada greacă se întindea până undeva către capătul de sus al pieţei Ovidiu, dar zidurile care să confirme asta nu au fost identificate cu certitudine până acum. După ce aici s-a instalat stăpânirea romană, Tomisul s-a mai mărit un pic, astfel că în perioada romană timpurie ajunsese cam în dreptul Bisericii Metamorphosis (Biserica Greacă), ca la apogeul său, undeva în secolul III-IV, Tomisul să ajungă până la zidurile de fortificaţie vizibile în parcul Primăriei.
Cel mai vechi zid al cetăţii Tomis din perioada greacă descoperit şi îngropat la loc?

Dacă ultima centură a fortificaţiilor ce împrejmuiau vechiul oraş se vede paralel cu bulevardul Ferdinand, iar cea de-a doua a fost găsită, parţial, cu ocazia diverselor lucrări pe o linie între Biserica Greacă şi Poarta 2 Port, din primul zid – fortificaţiile din perioada greacă- nu s-a găsit încă nicio piatră.

Până acum câteva luni când, se pare că a fost descoperit şi acest cel mai vechi zid al cetăţii. Dar a şi fost, imediat, acoperit. “Se pare” pentru că arheologii nu au avut timp să studieze descoperirea şi nici să extindă săpătura, deoarece, ca de obicei în astfel de situaţii, prestatorii se grăbesc, neavând timp să stea după “pietre”.

“Cele mai vechi descoperiri sunt rămăşiţele unui turn de apărare, cel mai probabil făcând parte din sistemul de fortificaţii care apărau Tomisul în perioada greacă”, a început arheologul, “turn pe care l-am găsit în partea de sus a Pieţei Ovidiu (spre Lupoaică –n.r.). Nu l-am putut cerceta cât am fi vrut aşa că nu am reuşit să prindem decât un flanc al lui. Deci, e un pic cam greu să ne facem o idée de cât de mare era, având în vedere că cea mai mare parte a turnului se află în zona nesăpată.” Cele mai vechi artefacte găsite cu ocazia acestei săpături sunt nişte toarte de amfore din anii 345 -335 î. H. Şi două monede, din care una a fost bătută chiar la Tomis la cumpăna veacurilor al III-lea şi al II-lea î.H (cealaltă este încă la laborator pentru restaurare). “Drept urmare, pot spune cu multă încredere “Foc – foc – foc!”, apropos de apropierea de descoperirea fortificaţiilor Tomisului din perioada greacă. Dacă am fi putut extinde cercetările, acum am fi fost lămuriţi – noi alergăm după lucrurile astea de câteva decenii”.

“Din Tomisul grec se cunoaşte mult mai puţin decât din cel roman care, la rândul lui, e destul de puţin cunoscut. S-au găsit urme atunci când a fost suficient timp şi suficienţi bani să se străpungă straturile romane şi s-a putut ajunge la straturile de epocă greacă. Cele mai vechi dovezi ale existenţei Tomisului – de la jumătatea sec. VI î. Hr. s-au găsit în anii 74-75, în parcul Catedralei, sub acele locuinţe romane târzii, la câţiva metri adâncime. Erau cîteva locuinţe, modeste… Cât despre turnul din Piaţa Ovidiu, indiferent dacă face sau nu parte din vechile fortificaţii greceşti, cert este că Tomisul se întindea în acea perioadă cam până-n această zonă”. Puţin mai sus, lângă Geamia Hunchiar, s-a descoperit tot cu ocazia lucrărilor reţelei de apă şi canal, un mormânt de incineraţie datând din prima jumătate a sec I.d.Hr, cu un singur obiect de inventar – un unguentarium (un flacon ceramic pentru uleiuri sau parfumuri) care a şi permis datarea. Iar cum anticii îşi îngropau morţii în afara zidurilor cetăţii înseamnă că zidul se afla undeva între punctul de reper amintit şi Piaţa Ovidiu.

Partea a 2-a