Cultură Subscribe

Nuduri feminine și un voyeur încăpățânat

Agenda culturală a Constanței a fost neobișnuit de aglomerată în ultima vreme. La câteva zile după vernisarea la Teatrul de Stat a unei expoziții de fotografie de teatru, „Foto-Act” (Elena Gheorghiu), tocmai ce a fost vernisată la Teatrul Național de …

O comoară a fost descoperită în centrul Constanței!!!

Constanța, vechiul Tomis, stă, la propriu, pe o comoară. În orașul vechi ruinele antice răsar la tot pasul printre cele contemporane, chestiune ce nu dă întotdeauna bine, vizual vorbind. Pentru oricine a călătorit prin Grecia sau prin Italia, nu este …

Printre picturi

Prin președinții celor două filiale locale – Eusebio Spânu și Angelo Mitchievici -, Uniunea Artiștilor Plastici și Uniunea Scriitorilor din România au anunțat pe data de 8 aprilie, la vernisajul „Stagiarii U.A.P. 2014-2015” din Art Gallery Constanța, o alianță în …

Nicolae Tonitza, pictorul de la Turtucaia

Laura Sînziana CUCIUC ROMANESCU (Revista Română de Studii Eurasiatice) Participarea soldaților români în Primul Război Mondial și exploatarea lor pe câmpul de luptă precum și sacrificiul întregului popor român pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au inspirat, ca …

„Muzeul din depozit” urcă pe „Scara cu flori”

Dacă aș fi răutăcios, aș spune că Muzeul de Artă din Constanța a ieșit dintr-o perioadă prelungită de hibernare… Dar adevărul este că de la oricare instituție culturală din Constanța greu se mai poate pretinde altceva decât menținerea pe linia …

De ce (doar) eu nu-l plac pe Tudor Giurgiu?

De ce Tudor Giurgiu a ales să facă un film de consum, atent la spectatorul corporatist și la climatul politic din prezent? Cine mai știe ce a fost în 2001 şi 2002 la Oradea? Un (alt) caz de corupţie pesedistă …

Nesfânta treime se pogoară în Constanța, la Cărturești

Sâmbătă, 21 martie, de la ora 16.30, Librăria Cărturești din Constanța găzduiește un eveniment puțin ieșit din tradiție, anume o lansare multiplă de carte. Editura Herg Benet le aduce în fața publicului constănțean pe Lorena Lupu, Corina Ozon și Cristina …

Aferim, bre!

Eliberarea ţiganilor statului şi a mănăstirilor a fost hotărâtă în Moldova de către domnul Mihail Sturdza, prin două legi din 31 ianuarie 1844, iar în Ţara Românească de către domnul Alexandru Ghica, printr-o lege din 1845. Eliberarea ţiganilor deținuți de particulari …